Călin Gheorghe Matieș:”Lipitorii de afișe vor putea primi lejer o locuință ANL!”

- Politice - august 30, 2021
alba
Distribuie

COMUNICAT DE PRESĂ

Pe fondul știrilor COVID care inundă mass media, Guvernul României bagă cuțite peste cuțite în spatele românilor. Ultima măreață realizare a pușcăriașului PNL Florin Câțu-Cuțu (premierul României) este Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care s-au eliminat mai multe criterii și punctaje care stăteau, cât de cât, la baza acordării locuințelor construite în regim ANL. De pildă, în Alba Iulia nu s-au mai construit locuințe ANL din anul 2015, iar la nivel de județ lucrurile stau la fel de prost… Iar atunci când s-au mai dat totuși în folosință știm cu toții cum s-au acordat.

Începând din acest an însă, mulțumită acestei minți luminate de prin pușcăriile SUA nu vor mai exista nici măcar criteriile pe care primarii se chinuiau să le ocolească. Guvernul României a eliminat mai multe aliniate din Art.8 al Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, astfel încât de acum înainte vor putea să primească locuințe ANL cu precădere:

  • Lipitorii de afișe
  • Rudele, de diferite grade, ale baronilor locali înșurubați prin primării sau Consiliul Județean Alba
  • Membrii de partid cu limba moale

Este absolut incredibil cum acest guvern pune această țară la picioarele unui partid politic, indiferent care ar fi el. Este absolut abominabil ca tinerii din această țară, cu aspirații atât de mari mulți dintre ei, să simtă că în România nu vei reuși decât dacă te înrolezi politic, după cum bate vântul alegerilor… Sau dacă renunți la orice principii și te faci preș în fața mai marilor județului Alba, în cazul nostru, pentru a primi o locuință de la stat nu pe principiul competențelor, ci al slugărniciei…

Este o crimă ca tinerii care vin din urmă în acest județ să știe că pot primi o locuință ANL în Alba Iulia, Sebeș, Blaj sau Aiud doar dacă fac parte din partidul care trebuie, pentru că așa au decis un fost pușcăriaș și gloata lui de acoliți. Practic, prin nesimțirea lui Florin Câțu singurul criteriu important pentru ca tinerii din județul Alba să mai poată primi vreodată o locuință ANL este carnetul de membru PNL – partidul stat… URA!

Așa nu se mai poate! Până când?!?

Senator PSD Alba

Călin Gheorghe Matieș

Service camioane
Comments are closed.