Călin Gheorghe Matieș:”După un an de mandat, funcția nu m-a schimbat: Am rămas om între oameni!”

- Din Judet - decembrie 17, 2021
alba
Distribuie

Este perioada în care, de regulă, politicienii încep să își justifice existența și rolul lor important sau chiar vital în societate și cum anul care se încheie în curând a depins de mintea și realizările lor, cum au schimbat ei cursul istoriei națiunii sau al județului, funcție de fotoliul pe care l-au ocupat.

Eu n-am să fac asta pentru că, după un an de mandat, o pot spune răspicat că funcția nu m-a schimbat. Am rămas același om sincer și deschis, am făcut și greșeli și, cu siguranță, trolii de partid (indiferent de numele lui) le vor vedea numai pe acelea.

Oamenii care însă se privesc din când în când și în oglindă, vor vedea REALITATEA, ceea ce este evident. Nu am fost un politician de carieră, dar în acest prim an de mandat s-a văzut că pot face carieră în politica omului simplu. Nu este nimeni mai în măsură decât mine, nici în județ și nici în Parlamentul României, care să se fi luptat, cu argumente și dovezi, pentru producătorii locali din Alba și din România. Și este și firesc pentru că am fost și sunt liderul multor producători locali sau de produse tradiționale. Și eu, la rândul meu, sunt unul dintre ei. Și nu mă ascund, nici nu îmi este rușine: am muncit 30 de ani pentru PITA de Sîntimbru. Sunt acel SENATOR-BRUTAR și mă mândresc cu asta.

Măcar eu am o meserie din care pot mânca o pită albă și nu voi depinde niciodată nici de politică, dar nici de jocurile politice. Iar asta știu că doare pe mulți dintre politicienii și trolii de partid, care nu mai încap de mine…

Nici unul dintre parlamentarii de Alba nu are habar ce înseamnă cu adevărat viața țăranului simplu, a celui care produce românește, fără subvenții și fără niciun ajutor, iar apoi vine statul și îi interzice să mai crească porci. Sunt singurul parlamentar al României care am adus prima dată în fața opiniei publice și care m-am luptat cu fostul ministru PNL Oros – groparul agriculturii românești (Ordinul 24/29.01.2021 pentru PNL-iștii care se fac că uită). Și am reușit să îl fac să plece cu coada între picioare. Stoparea LEGII PORCULUI așa cum au gândit-o PNL și USR mi se datorează, chiar dacă alți parlamentari de Alba își arogă merite. Iar locuitorii de la sate știu asta.

Când președintele PNL de facto, Klaus Johannis a închis piețele alimentare (februarie 2021) am fost primul care am luat atitudine și alături de toți colegii mei i-am forțat să le redeschidă. În mai puțin de o săptămână au fost redeschise și nici nu a mai îndrăznit să le închidă de atunci.

Scăderea TVA la 5% pentru lemnul de foc, în luna iulie a.c. este o reușită a puternicului grup al PSD la nivel național. Alături de președintele interimar al PSD Alba și de toți colegii mei parlamentari am reușit ceea ce părea imposibil. Asta pe fondul măsurilor aberante promovate de USR de a interzice folosirea lemnului de foc începând de anul viitor. Dar este o idioțenie din PNRR pe care sperăm să o putem elimina pentru că România încă nu este capabilă să renunțe la lemnul de foc. Cel puțin nu deocamdată. Cu siguranță pădurile noastre sunt distruse din alte rațiuni, decât încălzirea locuințelor. Iar PNL-iștii din jurul platformelor industriale din Sebeș sau Suceava știu foarte bine despre ce vorbesc. Cu siguranță deputatul supranumit Drujba Apusenilor sau actualul primar al Sebeșului ne pot oferi mai multe detalii… Poate că din 4 în 4 ani mint frumos și se agață de fotolii. Dar va veni și momentul judecății celei adevărate…

Campaniile de promovare ale producătorilor locali din acest an, înlesnirea participării lor la târguri din județ sau din țară, promovarea produselor românești (Vinerea românească etc.) sunt acțiuni care sunt normale și se cunosc.

Am reușit să îi forțez pe cei din Ministerul Agriculturii să deschidă târgurile de animale din România. Până la urmă am reușit, după ce l-am presat pe ministrul Oros chiar la Zlatna. Acolo s-a câștigat practic bătălia pentru deschiderea târgurilor de animale, pentru cei care nu și-au dat seama…În luna iunie deja se deschideau primele târguri de animale din România!

Nu voi mai aminti toate acțiunile caritabile, care vi se datorează Dumneavoastră tuturor celor care v-ați implicat și mai ales doamnelor cu inimă mare din PSD Alba. Dar nu poate fi trecut cu vederea evenimentul-spectacol dedicat sinistraților din Munții Apuseni, cum nici toate proiectele de suflet în care sunt implicate doamnele noastre social democrate: pachete, ghiozdane, cadouri pentru copii de Paști, Crăciun sau proiectele lunare de întrajutorare ale semenilor noștri.

Pentru cei care însă vor doar cifre, datele oficiale de pe site-ul Senatului României le stau la dispoziție:

-Inițiative legislative (32)

-Declarații politice (19)

-Întrebări (132)

-Interpelări (124)

-Interpelări adresate Primului Ministru (20)

-Luări de cuvânt în plen (100)

Am și o serie de nereușite pe care mi le asum la fel de cinstit și sincer:

-nu am reușit să îi conving pe PNL-iști și USR-iști în ianuarie-februarie să accepte amendamentul la bugetul României prin care toate spitalele în funcțiune sau măcar cele care primeau pacienți COVID să beneficieze urgent de fondurile necesare pentru modernizarea și updatarea instalațiilor electrice. Acest amendament a fost picat de toți parlamentarii puterii de atunci. Au urmat incendii în spitalele României și zeci de români au ars de vii.

Le mulțumesc în primul rând colegilor mei din organizația PSD Alba, și mai ales celor care încep să vadă că schimbarea mentalităților nu înseamnă schimbarea doctrinară, dar este singura cheie pentru viitoarele bătălii pe care trebuie să le ducem și să le câștigăm, pentru binele tuturor locuitorilor județului Alba. Sunt și voi rămâne un om de echipă, doar că echipa poate și trebuie să fie una câștigătoare!

După un an de activitate, o pot spune răspicat: funcția nu m-a schimbat! Și nici nu mă va schimba vreodată.

Sărbători pline de speranța într-un viitor mai bun, plin de sănătate și demnitate tuturor!

Crăciun fericit!

Călin Gheorghe Matieș

Senator PSD

Brutar și producător român!

Service camioane
Comments are closed.