Pe Surse

Bărbatul care a provocat incendiul de anul trecut de la Mănăstirea Râmeț, iertat de măicuțe

1 Mins read

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, care a provocat incendiul de la Mănăstirea Râmeţ din aprilie 2020, a fost condamnat la închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, pentru distrugere din culpă, şi la muncă în folosul comunităţii.

Bărbatul domiciliază în comuna Coşula din judeţul Botoşani, dar locuieşte în cea mai mare parte a timpului la Mănăstirea Râmeț, unde desfăşoară diverse lucrări voluntare de întreţinere.  

În 16 aprilie 2020, în jurul orei 17.00, acesta a adunat crengile şi iarba care au rămas după curăţenia de dinainte de Sărbătorile de Paşti, a făcut o grămadă în partea de sus a grădinii şi a livezii, în apropierea zidului de piatră şi beton şi le-a dat foc. Acesta a supravegheat focul până în momentul în care era aproape stins, dar apoi a părăsit zona.  La scurt timp, focul s-a înteţit şi s-a propagat la magazia cu lemne din incinta Mănăstirii Râmeţ, aceasta arzând împreună cu mare parte din materialul lemnos care era depozitat înăuntru. Prejudiciul cauzat a fost în valoare de 200.000 lei, sumă cu care mănăstirea nu s-a constituit parte civilă în cauză. Incendiul a fost de natură a pune în pericol şi livada mănăstirii, iar pentru stingerea acestuia a fost nevoie de intervenţia pompierilor. În incendiu au ars magazia de lemne în totalitate, pe o suprafaţă de aproximativ 600 metri pătraţi, şi aproximativ 1.500 de metri cubi de material lemnos, care era depozitat înăuntru. Stingerea focului a durat mai bine de opt ore.

Ulterior, inculpatul a rămas în calitate de voluntar la Mănăstirea Râmeţ, cerând iertare pentru ceea ce s-a întâmplat şi lucrând pentru a încerca să achite contravaloarea prejudiciilor cauzate.

COMENTEZI?