Bărbat din comuna Cricău reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

- Din Judet - martie 14, 2022
Distribuie

La data 13 martie 2022, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față un bărbat de 31 de ani, din comuna Cricău, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Ieri, 13 martie, în jurul orei 06.30, bărbatul a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Șard, fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cursul zilei de azi, 14 martie, reținutul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Service camioane
Comments are closed.