Atenție fermieri! Între 10 mai și 31 iulie are loc Recensământul General Agricol!

agri
Distribuie

Între 10 mai și 31 iulie 2021, în România are loc Recensământul General Agricol, o acţiune de mare anvergură care va asigura informaţiile complexe şi datele statistice pentru realizarea unui tablou exhaustiv al caracteristicilor structurale ale exploatațiilor agricole necesare fundamentării programelor şi politicilor agricole și de dezvoltare rurală.

Ca țară cu cele mai multe și printre cele mai mici exploatații agricole, România deține circa 33% din numărul total de exploatații agricole din Uniunea Europeană, cu o dimensiune medie de circa 3,6 ha/ exploatație, cu mult mai mică decât dimensiunea medie de la nivelul uniunii, de 16,6 ha/exploatație.

Datele adunate în urma Recensământului General Agricol vor permite urmărirea și a unor indicatori statistici de agri-mediu care măsoară impactul agriculturii asupra mediului. Astfel, se vor putea susține dezbateri cu privire la o serie de politici, inclusiv politica agricolă comună, politica de dezvoltare rurală, politicile de mediu și așa-numitul acord verde.

Service camioane
Comments are closed.