Apel al primarului Cugirului pentru respectarea măsurilor anti-Covid

- Social - octombrie 11, 2020
Distribuie

Primarul Cugirului, Adrian Teban, face apel la populaţie să respecte toate măsurile de prevenire a imbolnăvirii cu Covid 19, pentru a nu se ajunge în situația de a se închide școli, pieţe, restaurante și alte locuri publice. „Oraşul Cugir se află în scenariul verde, cu o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus de 1,13 la mia de locuitori. Putem rămâne în acest scenariu doar dacă fiecare cetăţean dă dovadă de multă responsabilitate, respectând regulile simple de igienă, purtarea măştii, evitarea aglomeraţiilor şi respectarea distanţării fizice. Vedem că numărul infectarilor a crescut în tot județul, presiunea pe sistemul medical fiind tot mai mare, iar în multe localități o serie de activităţi au fost restricţionate sau interzise, în funcţie de scenariul galben sau roşu în care se află. De aceea, este important să fim precauţi, să avem grijă de sănătatea noastră şi a celor din jurul nostru, pentru a nu ajuge la un număr de îmbolnăviri greu de gestionat și a nu fi nevoiți să închidem școli, pieţe, restaurante sau alte locuri publice”, a declarat primarul Adrian Teban.

Potrivit informaţiilor oferite de Comitetul Local pentru Situaţii  de Urgenţă (CLSU) Cugir, la nivelul Cugirului sunt 29 de cazuri active, dintre care 11 au fost depistate in acest weekend, ceea ce face ca indicele de infectare să crească de la 0,59, cât era vineri, la 1,13.. În săptămâna care se încheie a fost înregistrat un nou deces, fiind a patra persoană din orașul Cugir răpusă de COVID 19, de la declanşarea pandemiei.

În cadrul sedinţei online de vineri, CLSU Cugir a decis să sporească acțiunile de dezinfecţie în blocurile în care se află persoane izolate sau carantinate, în curţile instituţiilor de învăţământ şi în pieţe. Totodată, organele de poliţie spresc controlalele în locurile aglomerate, în mijloacele de transport şi la agenţii economici, pentru a verifica respectarea regulilor impuse pe perioada stării de alertă.

Cetăţenii care prezintă simptome precum febră, dureri în gât, dureri de cap, lipsa mirosului sau a gustului, dificultăţi în respiraţie sunt îndemnaţi să se autoizoleze şi să sune la medicul de familie pentru consultul medical de specialitate, fără a se mai deplasa la serviciu, la şcoală sau în alte locuri publice, unde ar putea pune în pericol sănătatea celorlalţi.

Service camioane
Comments are closed.