ANM – Alertă meteo de ploi însemnate cantitativ și ninsori în zona înaltă de munte!

- Vremea - martie 15, 2021
Distribuie

Luni, 15 martie, ANM a emis o ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN pentru mai multe județe din România, valabilă între 15 martie, ora 14:00 și 17 martie, ora 20:00.

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în toate regiunile, local însemnate cantitativ în sud, est, centru și la munte. Se vor acumula cantități de apă de peste 25…30 l/mp și, pe arii restrânse, 40…60 l/mp. Vor fi ploi (mai ales averse cu descărcări electrice, luni după-amiază, în sud-est), ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, luni spre marți (15/16 martie), în toată zona de munte și în Transilvania, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În Moldova, la început vor fi ploi abundente, iar începând de marți (16 martie) vor predomina ninsorile, însemnate cantitativ îndeosebi în zona deluroasă.
La munte, la peste 1500 m, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h, iar începând de marți (16 martie), în special în Carpații Meridionali, rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea.

 Intensificări ale vântului se vor semnala, local și temporar și în Transilvania și Moldova, dar la intensități mai reduse.

Service camioane
Comments are closed.