Ana Rodean și Mihaela Acatrinei, calificate la Campionatele Mondiale de Atletism din America 

- Din Judet - aprilie 26, 2022
Distribuie

Atletele CS Unirea Alba Iulia, Ana Rodean și Mihaela Acatrinei, s-au calificat la Campionatele Mondiale de Atletism din Statele Unite ale Americii, la proba de 35 de kilometri marș, grație rezultatelor excelente obținute sâmbătă, 23 aprilie, în Slovacia, la unul dintre cele mai importante concursuri din circuitul internațional, Gold Level World Athletics Racewalking Tour Meeting. Competiția a contat și ca etapă de campionat național. 

Traseul pe care s-a desfășurat concursul a fost omologat internațional. Competiția a reprezentat una dintre ultimele încercări, în proba de 35 de km marș, la care sportivele noastre puteau obține calificarea la Campionatele Mondiale de Atletism din luna iulie 2022, de la Eugene, Oregon, SUA.

„La start s-au prezentat  multe dintre cele mai valoroase mărșăluitoarea ale lumii, realizându-se numeroase recorduri, inclusiv un record continental, cel al Americi de Sud. Cu ocazia acestui concurs, mai multe țări și-au organizat propriile Campionate Naționale de Marș. Printre acestea s-a numărat și România. Sportivele de la CS UNIREA Alba Iulia au avut o prestație foarte bună, asigurându-și practic, prin rezultatele obținute, calificarea la cea mai importantă competiție atletică a anului”, a spus antrenorul celor două sportive, Gabriel Avram.

În clasamentul Campionatului Național, Ana Rodean a ocupat locul 1 cu timpii 3:01:56 (21 la total), iar Mihaela Acatrinei locul 2, cu timpii 3:08:38. (30 la total). La start, în proba de 35 km marș, au fost prezente 44 de concurente.

Astfel, Ana Rodean a obținut medalia de aur la Campionatul Național de Marș, în vreme ce Mihaela Acatrinei a obținut argintul. Ele sunt sportive cu dublă legitimare (CS Unirea Alba Iulia/CSU Reșița).

CS Unirea Alba Iulia (director Daniela Moșneag) transmite felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor și le urează mult succes la viitoarele competiții!

Service camioane
Comments are closed.