Amenzi de peste 7.500 de lei într-o singură zi pentru persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție

- Din Judet - octombrie 20, 2020
masca
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  În ultimele 24 de ore au fost depistate 269 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară. Au fost aplicate amenzi de peste 7.500 de lei.

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate au participat 210 polițiști, polițiști locali, jandarmi precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.

În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 85 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 137 de mijloace de transport, din care 70 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 1.676 de persoane.

Echipele de control au depistat 269 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 7.580 lei.

De exemplu, în municipiul Alba Iulia a fost organizată o acțiune punctuală pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost verificate 18 societăți comerciale, 50 de mijloace de transport și au fost legitimate 104 persoane.

Au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, din care 28 penru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.

La Abrud polițiștii au verificat 15 societăți comerciale, au legitimat 68 de persoane și au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.

Stimați cetățeni, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.

Polițiștii vor efectua, zilnic, verificări, pentru binele tuturor, iar în cazul în care vor constata abateri de la normele privind măsurile de protecție, vor lua măsuri.

Service camioane
Comments are closed.