Amenzi de 7.500 de lei în cele mai recente controale din Alba privind respectarea măsurilor sanitare

- Din Judet - noiembrie 21, 2020
oblig
Distribuie

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a continuat activităţile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combatere a prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Au continuat şi controalele pe timp de noapte şi s-a acţionat în filtre amplasate la intrarea în/ ieşirea din cele şase localităţi carantinate.

Sub coordonarea Instituţiei Prefectului, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activităţile desfăşurate au participat 218 poliţişti şi poliţişti locali, alături de lucrători din alte instituţii cu atribuţii în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus şi au fost controlate 53 de societăţi comerciale/ persoane fizice autorizate, 246 de mijloace de transport, din care 72 de mijloace de transport în comun şi au fost legitimate 7.256 de persoane.

Echipele de control au depistat şi sancţionat 231 persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală şi 96 care nu au respectat interdicţiile privind deplasarea.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 7.500 de lei.

În filtrele constituite la intrările / ieşirile celor 6 localităţi carantinate (Alba Iulia, Sebeş, Blaj, Cugir, Abrud şi Ciugud) precum şi pe raza acestora au acţionat 164 de forţe de ordine care au controlat 4.132 de persoane şi 2.619 autovehicule.

Au fost depistate şi sancţionate 52 de persoane care nu au putut justifica motivul deplasării, în conformitate cu noile restricţii de circulaţie.

“Reamintim faptul că, în intervalul orar 06,00 – 22,00, în interiorul zonei carantinate, se poate circula doar în anumite situaţii prevăzute de actul normativ, printre care amintim deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asigurarea de bunuri de strictă necesitate, pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată sau nu se poate realiza de la distanţă, deplasarea în scopul donării de sânge, în scop umanitar sau de voluntariat, pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăţii sau pentru alte motive justificate cum ar fi îngrijirea copiilor, a vârstnicilor, a persoanelor bolnave ori în caz de deces al unui membru de familie.

În intervalul orar 22,00 – 06,00 este permisă circulaţia persoanelor numai în interes profesional, pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată sau realizată de la distanţă, respectiv pentru deplasări scurte, în apropierea locuinţei, legate de activitatea fizică a persoanelor sau pentru nevoile animalelor de companie.

La solicitarea forţelor de ordine, cetăţenii trebuie să prezinte adeverinţa de serviciu sau declaraţia pe proprie răspundere.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura olografă a declarantului.

Declaraţia poate fi prezentată în format letric (suport hârtie) sau pe un dispozitiv electronic.

Cetăţenii pot prezenta şi o declaraţie scrisă de mână, dar care să cuprindă menţiunile anterioare. Totodată pot folosi orice tip de declaraţie apărute recent în spaţiul public, dar cu respectarea cerinţelor expuse anterior”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

Service camioane
Comments are closed.