Alba Iulia: Victor Negrescu și-a prezentat raportul de activitate în fața a peste 1.000 de colegi de partid

- Actualitate - ianuarie 22, 2024
Distribuie

Sala a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 1.000 de membri și simpatizanți PSD din Alba reuniți la evenimentul în cadrul căruia am prezentat raportul meu de activitate cu lucrurile realizate la nivelul Parlamentului European pentru județ și am premiat peste 50 de profesioniști din Alba din diferite domenii de activitate.

Sunt mândru să reprezint România, Transilvania și județul Alba în Parlamentul European și că prin activitatea mea din legislativul european am obținut fonduri europene suplimentare, modificat legislația UE în interesul cetățenilor, apărat drepturile românilor și promovat județul la nivel european.

Evenimentul „Cu profesionalism, județul Alba puternic în Uniunea Europeană” a fost prilejul de a sublinia importanța unei abordări bazate pe profesionalism, seriozitate și competență în relația cu Uniunea Europeană și în promovarea intereselor României și ale județului Alba.

Omul Potrivit La Locul Potrivit este sintagma prin care facem apel la implicare și la responsabilitate în interesul cetățenilor pe care îi reprezentăm.

M-am bucurat să îl avem alături de noi pe Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Căciu, omul care a deblocat fondurile europene și cu care am colaborat pentru ca resursele puse la dispoziție de UE să ajungă la noi în județul Alba.

Una dintre persoanele premiate a fost o învățătoare care parcurge în fiecare zi 7 kilometri pe jos, prin zone greu accesibile, pentru a ajunge la școala dintr-un cătun din Munții Apuseni. Un alt exemplu este cel al unui om cu suflet mare care muncește pentru a ajuta persoanele cu dizabilități.

Am felicitat antreprenori de succes, lideri pe piața în care activează. Am acordat distincții celor care duc tradițiile mai departe, precum cântatul la tulnic sau arta prelucrării lemnului.

Am premiat un pompier care și-a demonstrat curajul în lupta cu flăcările, un avocat care a adus prestigiu profesiei, medici devotați care au salvat sute de vieți, fermieri de succes și oameni care fac lucruri mari fără a fi văzuți.

Un moment special a fost prezența foștilor președinți ai PSD Alba și a primarilor noștri cărora li s-a mulțumit pentru întreaga lor activitate. Un nou început în care ne respectăm trecutul și venim cu planuri serioase și credibile pentru dezvoltarea județului Alba și a României.

Victor Negrescu, europarlamentar, președinte PSD Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.