Alba Iulia: Mâine începe a XIV-a ediție a Târgului de cArte Alba Transilvana

- Din Judet - mai 4, 2023
Distribuie

*Adrian Cioroianu, Daniel Nazare și pe Radu Pietreanu, printre invitații zilei

Mâine, 5 mai 2023, la ora 11.00 fix, pe esplanada Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia se dă startul ediției a XIV-a a Târgului de cArte Alba Transilvana, organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, împreună cu partenerii.

Peste 70 de edituri prezente, 40 de evenimente de animație culturală, zeci de scriitori, în carne și oase, lansări, expoziții, ateliere creative și concerte, cu toate acestea vă îmbiem să veniți la cel mai mare eveniment dedicat cărții, de la Alba Iulia.

Vreme de trei zile, între orele 10.00 și 20.00, Cetatea Alba Carolina devine punctul de întâlnire dintre autori și cititori, dintre artiști și public, toate activitățile propuse având la bază cartea și arta, infiderent că vorbim despre literatură, teatru, muzică ori desen și fotografie.

În sunet de surle și trâmbițe, ba chiar și de tobe, și de tot felul de alămuri, deschid Târgul de cArte Alba Transilvana pasionații de la AIBD, Alba Iulia Brass & Drums. Promit să facă spectacol, veniți așadar să-i vedeți, în preambulul festivității de la ora 10.30 la 11.00.

La ora 11.30, seria lansărilor și prezentărilor de carte o începem chiar noi, organizatorii, cu publicațiile: Discobolul, Viața Bibliotecii, Metodica, Verbum și Povești de noapte bună, urmați de scriitorii Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, apoi de reprezentanții Institutului de Cultură a Românilor din Voivodina.

După-masă, începând cu ora 17.00, scena le va aparție, pe rând, conferențiarilor zilei.

Daniel Nazare ne va explica cum „Și canibalii se satură de oameni”, iar „Dilemele și problemele patrimoniului național” vor face subiectul conferinței susținute de Adrian Cioroianu.

Între lansări și conferințe, program de voie pentru copii, tineri și adulți deopotrivă, la atelierele pregătite împreună cu partenerii și colaboratorii noștri: Vreau să-mi citești! – vine Laura Iviniș, Hai să ne jucăm la bibliotecă! – invitat Victoria Furconiu, Laboratorul de C’ArteTeatru – cu lector univ. dr. Cătălina Mihăilă, RomânIA tradițională, coordonator Ana Cosma Șerdean, Atelier de robotică – invitați XEO Academy, Team XEO, Șah-Mat! și multe altele.

Închide prima zi a Târgului de cArte Alba Transilvana artistul Radu Pietreanu, cel care vine să facă stand-up comedy cu o chitară și… mult talent!

Programul complet al evenimentelor târgului îl puteți consulta pe site-urile și pe paginile de Facebook ale organizatorilor. Vă așteptăm cu drag!

Organizatorii Târgului de cArte Alba Transilvana, ediția a XIV-a, sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, alături de partenerii: Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, Palatul Copiilor Alba Iulia, Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” și cunoscutul Grup Skepsis.

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.