Alba Iulia: Bărbat de 35 de ani reținut de poliție după ce și-a agresat cumnatul

- Actualitate - februarie 23, 2024
alba
Distribuie

În cursul zilei de 22 februarie 2024, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliței Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 35 de ani, din Alba Iulia, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în după amiaza zilei de 22 februarie 2024, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, l-a agresat pe cumnatul său, în vârstă de 25 de ani, provocându-i o leziune la palma unei mâini.

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a rezultat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, față de bărbat, acestuia fiindu-i interzis să se apropie de cumnatul său.

În cursul zilei de vineri, 23 februarie, bărbatul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Service camioane
Comments are closed.