Alba Iulia: 14,5 milioane de lei pentru renovarea și eficientizarea termică a clădirii Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan”

- Administratie - decembrie 14, 2022
Distribuie

Am semnat, astăzi (14 decembrie 2022), la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare pentru unul dintre proiectele mele de suflet – Renovarea și eficientizarea termică a clădirii Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia!

Prin acest proiect, depus pe Componenta 5 a PNRR, cu o valoare de 14,5 milioane de lei fără TVA, se va reabilita termic exteriorul clădirii, va fi refăcută instalația de încălzire și cea de furnizare a apei calde, va fi implementat un sistem de management energetic integrat, prin echiparea cu surse alternative de producere a energiei electrice și termice, regenerabile, iar clădirea va fi echipată cu stații de încărcare pentru mașini electrice.

Lucrările din cardul acestui proiect sunt absolut necesare, luând în considerare că ansamblul de clădiri în care elevii și profesorii Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia își desfășoară activitatea nu a mai avut parte de lucrări de reparații din anul 2008. Un astfel de simbol trebuie să fie menținut în condiții optime, pentru a putea duce mai departe tradiția învățământului albaiulian de calitate! Am mai spus-o și o voi repeta de câte ori va fi cazul: educația este piatra de temelie a societății, iar noi avem datoria de a o susține din toate punctele de vedere. Am menținut mereu relații de colaborare deosebite cu instituțiile de învățământ din Municipiul Alba Iulia, iar acum mă bucură faptul că proiectele de investiții dedicate acestora urmează să fie implementate.

Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia

Service camioane
Comments are closed.