ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ELEVILOR

- Din Judet - ianuarie 20, 2022
Distribuie

Azi, 20 ianuarie 2022, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu specialiștii Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au fost prezenți la Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia unde au desfășurat activităţi de prevenire a victimizării din infracțiuni, a delincvenței juvenile și absenteismului școlar.

Cu această ocazie, a fost abordată o tematică diversă, prin intermediul căreia polițiștii i-au ajutat pe elevi să conștientizeze consecințele asociate comiterii unor fapte antisociale. Prezentările s-au concentrat asupra violenței în mediul școlar, fiind explicat conceptul de bullying/ cyberbullying, s-au referit la traficul de persoane și pornografia infantilă, la consumul și traficul ilicit de droguri dar și la consecințele nefaste ale consumului de tutun și alcool de către tineri.

Totodată, au fost purtate discuții cu profesorii implicați în combaterea fenomenului de violență școlară, pentru cunoașterea elevilor vulnerabili, în vederea consilierii lor.

O altă temă de interes a fost cea privind consecințele absenteismului și abandonului școlar, iar în urma discuțiilor cu profesorii au fost identificați elevii aflați în risc de abandon.

La activități au participați peste 120 de elevi și 8 cadre didactice.

Service camioane
Comments are closed.