Polițiștii rutieri din Alba, au desfășurat marți, o acțiune în trafic, în sistem „RELEU” pe Drumul Național (DN)1.
La finalul acțiunii, polițiștii de la rutieră au aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre ele pentru depășirea vitezei legale.
Ieri, 20 ianuarie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Serviciului Rutier Alba, au derulat o acțiune de tip „RELEU”, pe DN 1, în colaborare cu polițiștii din județele limitrofe.
Activitatea, coordonată de Direcția Rutieră a Poliției Române, a făcut parte dintr-un demers amplu, desfășurat simultan în toate județele traversate de Drumul Național 1, unde echipajele rutiere au acționat coordonat, pentru asigurarea unei intervenții unitare și eficiente pe întregul traseu.
Obiectivul acestei acțiuni l-a constituit reducerea riscului rutier, fiind vizate principalele cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv nerespectarea regimului legal de viteză, depășirile neregulamentare, neacordarea de prioritate și conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe.
În urma neregulilor depistate în județul Alba, polițiștii au aplicat 145 de sancțiuni contravenționale, dintre care 114 pentru depășirea limitei legale de viteză, 9 pentru neportul centurii de siguranță și 21 pentru alte abateri. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost efectuate 50 de testări privind consumul de alcool și substanțe psihoactive.
Îndemnăm toți participanții la trafic care conduc autovehicule să circule cu prudență și să respecte regimul legal de viteză. Respectarea acestor reguli poate preveni incidente tragice, deoarece neatenția, chiar și pentru o secundă, poate schimba vieți.
























