Abuzuri ale Poliției și Jandarmeriei: un minor ar fi fost bruscat fizic în prezența unui alt copil de numai 3 ani!

- Anchete - ianuarie 18, 2021
Distribuie

Sub pretextul COVID se pare că autoritățile de ordine publică din România au trecut foarte ușor peste granițele legalității și noi acuzații de abuzuri ies la suprafață. Un caz revoltător, dacă acesta se confirmă, este un eveniment care a avut loc la Alba Iulia, în care sunt implicați un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Alba, dar și un agent al Jandarmeriei Române. Cei doi sunt acuzați de faptul că au bruscat și lipsit de libertate preț de mai multe minute 2 minori, în prezența unei fetițe de numai 3 ani pe care au reușit să o sperie puternic. Plânsetele minorilor nu au contat însă pentru organele statului român care își exercitau “scrofulos” datoria (termenul corect este “scrupulos”, însă aluzia la I.L.Caragiale nu diminuează cu nimic adevărul unor fapte ce țin parcă mai mult de epoca lui, decât de timpurile noastre).

Povestea pe scurt…

În 21 decembrie, în jurul orei 19.30 un echipaj mixt al MAI (polițist+jandarm) a fost solicitat să intervină prin 112 de către un bărbat, aflat din câte se pare în stare de ebrietate. Acesta s-ar fi plâns de faptul că are probleme cu propriul său copil (minor). Minorul cu pricina era însoțit de prietenul său – tot un minor  B.R.V. de 14 ani, dar și de o prietenă comună și de sora acesteia în vârstă de numai 3 anișori.

Exact tabloul perfect pentru ca polițistul și jandarmul să își arate mușchii. Fără a se prezenta în fața copiilor, cei doi angajați MAI au trecut la legitimarea celor doi tineri (fetele au scăpat, inclusiv fetița de 3 ani care îndrăznise să plece de acasă fără să își ia certificatul de naștere!). Curios este că nici minorul B.R.V. nu avea certificatul de naștere la el… Sfătuit de tatăl său pe care l-a sunat speriat, acesta a cerut să afle numele și calitatea celor doi angajați MAI.

În timp ce ofițerul Jandarmeriei a refuzat să își decline identitatea și să se prezinte (nici până la acest moment cei implicați în eveniment nu știu cine a fost jandarmul care a patrulat în echipaj mixt în seara zilei de 21 decembrie), polițistul ar fi fost chiar ofuscat de această cutezanță. Motiv pentru care i-a luat device-ul copilului și i-a închis telefonul în nas tatălui său. Într-un final s-a prezentat, ceea ce l-a făcut pe minor să își spună și el numele și adresa. Asta după ce a fost luat pe sus și trântit pe o bancă din spatele Magazinului Penny din Alba Iulia, zona Gării CFR. Evident în țipetele celor două fete speriate de primul lor contact cu organele statului…

Scăparea copiilor (pentru că toți cei implicați au fost minori) a fost că din stația de autobuz, doi adolescenți au început să țipe spre polițist și jandarm cu privire la modul lor de a acționa (la acest moment minorul B.R.V. era sechestrat pe bancă, fără a fi lăsat să se miște de acolo). Din motive necunoscute, dar pe care abia așteptăm să le aflăm, imediat după intervenția celor doi adolescenți prezenți întâmplător în stația de autobuz, cei doi agenți ai MAI s-au băgat în mașina Poliției și au plecat în trombă de la fața locului.

Proces verbal cusut cu ață albă…

Iar acum apar mai multe semne de întrebare și posibile ilegalități ale angajaților MAI. Urmare a faptului că au existat mai multe sesizări la 112 (inclusiv cea inițială pe baza căreia echipajul s-a deplasat în zona Gării din Alba Iulia), a apărut și un proces verbal. Unul prost întocmit și extrem de lacunar (trecem peste calitatea aproape indescifrabilă a scrisului de mână a agentului de Poliție L.P). Până la finalizarea procesului (pentru că va urma unul cu siguranță) nu vom disemina în fața opiniei publice numele organului în clar…

De menționat încă de la început: incidentul cu pricina a avut loc în data de 21 decembrie. O mențiune foarte importantă pentru că la acea dată Alba Iulia nu se mai afla în carantină, ceea ce înseamnă că libertatea de mișcare a persoanei pe raza municipiului nu mai era restrânsă de niciun fel. Din data de 16 decembrie Alba Iulia a ieșit din starea de carantină.

Localizarea incidentului nu este descrisă de agentul de Poliție. În procesul verbal  seria PABY nr.052768 la această rubrică este trecut doar Str. Iașilor, fără nicio descriere a locului exact, fără niciun punct de reper.

Trecem peste dezacordurile gramaticale… “La data și ora mai sus menționată…”…Agentul de Poliție L.P. a uitat să precizeze în procesul verbal că minorul B.R.V. era însoțit de alți trei minori și că aceștia i-au cerut să se legitimeze. Asta înainte ca angajații MAI să le ceară copiilor să se prezinte și să dea detalii cu privire la situația lor locativă. De asemenea, agentul de poliție a mai uitat să menționeze și faptul că împreună cu el era și un agent al Jandarmeriei. De asemenea, a uitat să precizeze că a luat și a închis telefonul copilului, fără a-i cere permisiunea să se atingă de proprietatea personală a acestuia. La fel, agentul precizează că minorul “nu dorește să vorbească cu organul de politie”…Curios este însă că la numai 20 de minute distanță organul statului întocmește acest proces verbal cu datele copilului, CNP și adresa de domiciliu…Le-o fi visat, dar culmea: au fost exact ca în realitate…Și asta pentru că procesul verbal a ajuns prin poștă exact la minorul cu pricina.

Pentru că nu a vrut să vorbească cu organele statului, minorul a fost amendat contravențional cu suma de 500 de lei. În mod cu totul curios, procesul verbal a fost întocmit la data de 21 decembrie, dar a fost primit acasă abia în data de 4 ianuarie!! Între timp (și este posibil să nu aibă nicio legătură cazuistică), tatăl minorului merge la IPJ pentru a se plânge comandantului de modul în care a fost tratat copilul său. În loc de scuzele care ar fi fost transmise într-o țară normală, acasă se primește această amendă de 500 de lei, cu drept de plată de 125 de lei în termen de 10 sau 15 zile (scrisul nu este descifrabil). Vorba aia, unde-i lege, nu-i tocmeală…

Cel mai interesant este faptul că “PV a fost întocmit în lipsă în contextul COVID”. După cum aminteam, la un moment dat agenții se suie în mașină și părăsesc locația, fără a da nicio explicație celor prezenți. Incidentul a avut loc la ora 19.45! A durat cel puțin 20 de minute… Cu toate acestea, PV seria PABY nr.052768 este scris la ora 20.00!!! Adică în timp ce echipa era încă la fața locului…deși erau plecați deja…Cine să mai poată înțelege ceva?!

De asemenea, dacă PV a fost scris la ora 20.00, ar fi trebuit să fie toți martorii implicați la fața locului, inclusiv adolescenții care au strigat din stația de autobuz la angajații MAI. De asemenea, nicăieri în procesul verbal nu este trecut faptul că agentul de poliție L.P. a fost însoțit de agentul Jandarmeriei Române. Și, deși a fost scris la ora la care mașina de intervenție a MAI cică ar fi fost încă la fața locului, la rubrica martor ar fi trebuit în mod obligatoriu să fie trecut măcar colegul de patrulare: jandarmul! De ce nu a fost menționat și acesta și mai ales de ce nu are semnătura pe procesul verbal?! Oare pentru că nu își asumă ceea ce s-a întâmplat? FF Important: ofițerul de Jandarmerie a refuzat să se legitimeze, dar se pare că a aplicat forța pentru a-i convinge pe minori să se legitimeze.

La ora 20.00 în data de 21.12.2020 mașina de poliție care a intervenit ar fi putut fi cel mult în trafic, undeva pe la intersecția B-dul Gării spre Prefectură. Deci în niciun caz procesul verbal nu a putut fi completat în timp ce polițistul și conducea… Sau poate așa se explică modul în care o fi fost completat? Puțin probabil…

Întrebări la care așteptăm răspunsuri din partea IPJ Alba! În acest sens, am fost săptămâna trecută la sediul IPJ Alba și am fost îndemnați să facem o cerere în acest sens. Această cerere va fi întocmită în această săptămână.

Între timp, unul dintre părinții minorilor implicați în incident a depus o plângere la DNA (I/VIII-I/2021), iar aceasta a fost transmisă cf. art.289 alin.9 Cod procedură penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Așteptăm demararea cercetării disciplinare în cadrul IPJ și cerem ca acest raport să fie făcut public de către IPJ.

PS: nu am mai menționat și limbajul trivial folosit, dar poate că fiind vorba inclusiv de o fetiță de trei ani, organele statului au dorit să o pună pe fetiță la punct cu dicționarul de înjurături în circulație națională în preajma Crăciunului anului de grație 2020…

Service camioane
Comments are closed.