A murit Mircea Zbutea, fost șef al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Cugir

- Actualitate - decembrie 27, 2023
Distribuie

În vârstă de 57 de ani, Mircea Zbutea a fost în trecut șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Cugir.

Iată mesajul colegilor săi de la ISU Alba:

„Cu profundă tristețe am aflat de trecerea la cele veșnice a domnului Mircea Zbutea, inspector de Protecție Civilă și membru al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Cugir.

Mircea, așa cum îl cunoșteam toți, a fost un profesionist desăvârșit, un om dedicat meseriei sale și un exemplu pentru toți cei care l-am cunoscut.

A activat de-a lungul carierei sale în cadrul Inspectoratului Județean de Protecție Civilă Alba, a fost șef al SVSU Cugir precum și inspector de protecție civilă al Primăriei orașului Cugir.

Am apreciat întotdeauna profesionalismul, devotamentul și spiritul de sacrificiu care îl caracteriza. A fost un adevărat ajutor al pompierilor, un om care și-a dedicat toată viața protecției comunității din care făcea parte fiind și un camarad de nădejde.

În numele colectivului pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență UNIREA al județului Alba, ținem să transmitem cele mai sincere condoleanțe atât familiei îndurerate, cât și colegilor acestuia.

Cu profund regret,
colectivul pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență UNIREA al județului Alba

Dumnezeu să te odihnească în pace, Mircea!”

Service camioane
Comments are closed.