Primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca, a făcut, luni, o vizită neanunțată la Spitalul Orășenesc Câmpeni.
El a vrut să vadă modul în care se desfășoară o zi normală de lucru, condițiile de care beneficiază pacienții dar și cele în care lucrează personalul medical.
”Am fost în toate secțiile, în toate saloanele și am constatat că la secția de pediatrie unde se internează copii este frig. Am solicitat managerului spitalului, Dragomir Morcan, să remedieze urgent această situație. De altfel, o prioritate este reparația sistemului de încălzire pentru tot spitalul și i-am solicitat încă de acum două săptămâni managerului să se ocupe imediat de această problemă și să trimită la primărie un deviz de lucrări.
Încă aștept.
Am stat separat de vorbă și cu pacienții, care, în general, mi-au spus că sunt mulțumiți de condiții și de modul în care sunt tratați de medici și asistente”, a declarat primarul Câmpeniului.





















