Femeile din opt comune ale județului Vaslui vor beneficia de un program gratuit de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân. Campania se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, conform Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.
Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, echipată cu un mamograf digital, va vizita comunele Ivănești, Pungești, Dragomirești, Puiești, Pogana, Iana, Voinești și Solești. Acțiunea face parte din programul DARIA, finanțat prin fonduri europene.
Proiectul DARIA este implementat de Institutul Regional de Oncologie, în colaborare cu Institutul Oncologic ‘Prof. Dr. I. Chiricuță’ Cluj-Napoca. Acesta este finanțat prin Programul Sănătate 2021-2027 și vizează testarea a 30.000 de femei din județele Iași, Vaslui, Bacău, Botoșani, Neamț și Suceava.
Grupul țintă este format din femei asimptomatice, cu vârste între 50 și 69 de ani, provenind din grupuri vulnerabile sau defavorizate. Participantele vor prezenta doar buletinul și dovada apartenenței la grup. Deplasările în comune sunt organizate cu sprijinul primăriilor locale și al asistenților sociali și medicali comunitari.
Sursa: Sanatate




















