Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a avertizat medicii că riscă să fie concediați dacă părăsesc programul de la stat pentru cabinetele private. Într-o emisiune la TVR, Rogobete a propus ca după trei abateri de acest tip, contractul de muncă să fie desfăcut. „Când prind pe cineva că la ora 10 este în cabinetul privat, nu la spitalul public, voi acționa. Am nevoie de cadrul legal pentru a reglementa și sancționa acest fenomen”, a declarat ministrul.
Rogobete a anunțat și reluarea discuțiilor cu sindicatele pentru o nouă lege a Salarizării. El a subliniat că greva generală a fost cauzată de scăderea veniturilor medicilor, nu de creșterea salariilor. „De săptămâna viitoare, ne vom așeza la masă pentru a stabili etapele unei noi legi a Salarizării”, a adăugat ministrul.
De asemenea, Rogobete dorește reorganizarea gărzilor medicale și modificarea tarifelor. El a subliniat importanța respectului față de medicii rezidenți și a cerut includerea la plată a gărzilor pentru rezidenții din primii trei ani, care în prezent nu sunt plătiți pentru aceste ore suplimentare.
Sursa: Sanatate




















