Inaugurarea unui tronson de pe Autostrada Transilvania, reprogramată pentru sfârșitul lui septembrie 2026: Detalii despre „punctele critice rămase” Deschiderea circulației pe tronsonul Chiribiș–Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania (A3), realizat de firma Erbașu, este planificată pentru sfârșitul lunii septembrie, însă aceasta ar putea fi amânată până în octombrie, în cazul în care lucrările vor întâmpina întârzieri. Majoritatea traseului are deja asfalt turnat, iar toate pasajele și viaductele au fost suprabetonate. Conform informațiilor furnizate de Asociația Pro Infrastructură, care urmărește îndeaproape proiectele majore de infrastructură, există totuși câteva zone critice care împiedică finalizarea lucrărilor. „Pe cei 26,35 kilometri dintre Chiribiș și Suplacu de Barcău, asfaltul este deja prezent pe mare parte din lot, iar toate pasajele și viaductele sunt suprabetonate. Excepție fac două structuri din apropierea lacului Suplacu de Barcău, precum și zona cu numeroase ziduri de sprijin de lângă Porț. Acestea sunt punctele critice care au rămas nefinalizate”, au declarat reprezentanții asociației. Ei estimează că circulația nu va putea fi deschisă înainte de sfârșitul lunii septembrie. „Ne așteptăm ca deschiderea circulației să nu aibă loc mai devreme de finalul lunii septembrie. În scenariul mai pesimist, aceasta ar putea avea loc în octombrie. Oricum, întârzierea va fi mică față de iulie, termenul contractual stabilit de antreprenorul Erbașu”, precizează asociația. Contractul pentru […] Inaugurarea unui tronson de pe Autostrada Transilvania, reprogramată pentru sfârșitul lui septembrie 2026: Detalii despre „punctele critice rămase”
Sursa: Ziarul




















