Duminică, 10 mai, cu începere de la ora 12:30, în municipiul Alba Iulia, va fi sărbătorită Ziua Regalității.
În cadrul evenimentului, va avea loc inaugurarea Piațetei „Regele Mihai I” situată la intrarea în Parcul Unirii din Cetatea Alba Carolina.
Cu prilejul Zilei Regalității, în cadrul evenimentului va avea loc și dezvelirea bustului Majestății Sale Regele Mihai I al României.
Programul mai cuprinde slujba de sfințire a bustului, declarația prin care piațeta va primi numele, dar și discursuri privind semnificația zilei de 10 mai, momente artistice.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Primăria Municipiului Alba Iulia și Centrul Cultural „Palatul Principilor”.




















