Polițiștii din Alba Iulia au reținut preventiv un tânăr în vârstă de 21 de ani din Galda de Jos, pentru furt calificat.
Acesta a sustras dintr-o magazie din municipiu, o autofiletantă și mai multe unelte de grădinărit.
Potrivit IPJ Alba, la data de 10 martie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Galda de Jos, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 8-9 februarie 2026, tânărul ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în interiorul unei magazii aflate pe raza municipiului Alba Iulia, și ar fi sustras o autofiletantă și mai multe unelte de grădinărit.
Ieri, 10 martie 2026, pentru documentarea activității infracționale, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Galda de Jos, fiind descoperite și ridicate majoritatea bunurilor sustrase.



















