Miercuri, polițiștii și jandarmii au organizat o acțiune pe raza municipiului Blaj, pentru menținerea ordinii și siguranței publice.
În urma acțiunii, oamenii legii au aplicat amenzi de peste 13.000 lei, iar 15 persoane au ajuns la sediul Poliției din Blaj pentru cercetări.
Polițiștii și jandarmii au desfășurat la data de 18 februarie 2026, în intervalul orar 15.00 – 19.00, o acțiune, pe raza municipiului Blaj, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 100 de verificări de persoane și peste 80 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 71 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 13.140 de lei.
Au fost reținute 3 permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.
În urma acțiunii, 15 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție. De asemenea, au fost puse în aplicare 8 mandate de aducere.




















