Polițiștii din Blaj au reținut pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 21 de ani din municipiu, fiind acuzat că a intrat în casa unui bărbat, de unde a sustras doua sticle de alcool.
Tânărul nu este la prima faptă de acest fel, acesta fiind cercetat pentru alte fapte similare.
Potrivit IPJ Alba, la data de 15 februarie 2016, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Blaj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit că tânărul ar fi pătruns în locuința unui bărbat, în vârstă de 73 de ani, din municipiul Blaj, și ar fi sustras două sticle de băuturi alcoolice.
Prejudiciul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.
Precizăm faptul că tânărul se află sub măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind bănuit de săvârșirea unor fapte similare.
Astăzi, 16 februarie 2026, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.



















