Șapte suporteri ai echipei grecești Paok Salonic, si-au pierdut viața, marți, în urma unui accident rutier, care a avut loc pe drumul E70, în zona localității Lugojel, județul Timiș.
Cei șapte suporteri se îndreaptau spre Franța, pentru a susține echipa de club Paok, în partida pe care aceasta o va susține joi seară cu Olympique Lyon.
Microbuzul, care venea din Grecia și se îndrepta spre Franța, având zece pasageri la bord, a încercat să depășească un alt vehicul în apropierea localității Lugojelul, la intrarea pe centura ocolitoare a municipiului Lugoj.
În încercarea de a reveni pe banda sa de circulație, acesta s-a ciocnit cu o cisternă și a fost proiectat pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un camion.
Momentul tragediei a fost surprins de o cameră de bord.
În imagini se observă că microbuzul, care tocmai depășise un TIR, are timp să revină pe banda sa, acesta, inexplicabil, intră din nou pe contrasens direct în TIR-ul care venea din față.
În urma impactului, șapte suporteri și șoferul microbuzului și-au pierdut viața, alte trei persoane au fost rănite și transportate la spital, două dintre acestea fiind în stare critică.
In accidentul rutier au fost implicate un autotren, o autocisternă, un microbuz de transport persoane (8+1) și un autoturism.
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două echipaje SMURD și un ATPVM (Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple).




















