marți, februarie 24, 2026
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Postari recente

Top 5 Stiri

Performanță istorică pentru Dacia. A câștigat Raliul Dakar

O performanţă istorică pentru România, în Raliul Dakar, competiție desfășurată în Arabia Saudită, în perioada 3 – 17 ianuarie 2026.

Constructorul auto Dacia a câștigat competiția de anduranță, fiind la a doua participare.

Modelele Dacia Sandrider, pilotate de Nasser al-Attiyah, Sebastien Loeb, Cristina Gutierrez și Lucas Moraes, s-au menținut constant în frunte pe parcursul tuturor etapelor raliului.

Echipa condusă de al-Attiyah, împreună cu copilotul său Fabian Lurquin, a terminat competiția pe prima poziție în clasamentul absolut, după ce ultima probă a fost încheiată în 55 de minute și două secunde.

Ceilalți piloți Dacia, Sebastien Loeb, Lucas Moraes și Cristina Gutierrez, au încheiat Raliul Dakar 2026 pe locurile 4, 7, respectiv 11.

Sandrider este un vehicul off‑road de competiție construit special pentru probele de rally‑raid, inclusiv pentru Raliul Dakar și Campionatul Mondial de Rally‑Raid.A fost dezvoltat de Dacia în colaborare cu britanicii de la Prodrive și inginerii Renault‑Alpine, fiind proiectat de la zero ca mașină de curse în clasa Ultimate T1+

Designul său este inspirat din conceptul SUV Dacia Manifesto și combină o caroserie ușoară din fibră de carbon cu un șasiu tubular foarte rezistent.

Nasser Al-Attiyah s-a impus pentru a șasea oară, după edițiile din 2011, 2015, 2019, 2022 și 2023.

Pilotul qatarian a ajuns astfel la 50 de victorii de etapă în această competiție, egalându-i pe Ari Vatanen și Stéphane Peterhansel.

Dakar este considerată cea mai dură competiție din lume, anul acesta fiind cea de-a 48 ediție, aceasta a cuprins 4.840 de kilometri cronometrați și o distanță totală de 7.994 de kilometri, împărțiți în 13 etape.

Dacia și-a făcut debutul oficial în calitate de constructor în cea mai faimoasă competiție de rally-raid din lume în 2025, când a înscris modelul Sandrider în categoria auto și luptând cu rivali consacrați precum Toyota, Ford și MINI.

Service camioane
Distribuie

Popular Articles

Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU