În prag de Sărbători, polițiștii din Alba au fost mesagerii lui Moș Crăciun, pentru o familie cu cinci copii din Munții Apuseni.
În această săptămână, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, o campanie de informare și sprijinire a persoanelor cu dizabilități, a seniorilor și a familiilor aflate în dificultate.
Polițiștii își propun, prin intermediul campaniei ,,MAI aproape de oameni”, să aducă un strop de bucurie în sufletele oamenilor și să discute cu ei, în vederea creșterii gradului de siguranță și informare.
Astăzi, 22 decembrie, polițiștii din orașul Câmpeni, împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, s-au întâlnit cu Alex, David, Alessia, Elena și Mălina, cinci frați frumoși și cuminți, care locuiesc în localitatea Bistra, alături de părinții lor, cărora le-au oferit cadouri și le-au transmis mesaje preventive, adaptate vârstei lor.
În schimb, copiii le-au oferit zâmbete, îmbrățișări și promisiunea că vor fi cetățeni integri și responsabili ai comunității în care trăiesc.
O contribuție esențială în derularea acestei campanii o au Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea I Alba, Corpul Național al Polițiștilor Alba, Sindicatul EUROPOL, Sindicatul Național Pro Lex și Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual.






















