O tânără în vârstă de 19 de ani din municipiul Alba Iulia, este căutată de familie și poliție, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
Fata a plecat la spital, pentru un consult medical, în vederea sarcinii și nu a mai ajuns la unitatea medicală.
Astăzi, 3 decembrie 2025, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către o femeie, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că fiica sa, BALEA PATRICIA-IOANA, în vârstă de 19 ani, din Alba Iulia, a plecat de la domiciliul său, în cursul zilei de azi, 3 decembrie 2025, în jurul orei 13.00, la spital, unde urma să efectueze un control medical, fiind însărcinată, însă nu a efectuat controlul, iar familia nu mai poate lua legătura cu ea.
Femeia are următoarele semnalmente:
1,75 m înălțime;
70 de kilograme;
Păr șaten;
Ochi verzi.
La momentul plecării, purta o geacă neagră.
Tânăra a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.
Persoanele care pot da informații, în vederea identificării sale, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.



















