Ziua Națională a României marchează momentul istoric al Marii Uniri din 1918 de la Alba Iulia.
Ziua de 1 decembrie reprezintă pentru România sărbătorirea momentului în care s-a realizat unirea tuturor provinciilor istorice românești într-un singur stat național.
Prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu, data de 1 decembrie a fost adoptată oficial ca zi națională și sărbătoare publică în România, înlocuind astfel vechea sărbătoare națională din perioada comunistă.
La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia s-a convocat Adunarea Națională a Românilor din Transilvania, Banat și părțile ungurene.
Evenimentul a avut o amploare impresionantă: pe lângă cei 680 de delegați aleși în cele 130 de circumscripții electorale, în sala Casinei din Alba Iulia se aflau și reprezentanți ai diferitelor instituții și organizații politice, culturale, profesionale și religioase, totalizând 1.228 de delegați.
Pe Câmpia lui Horea s-au adunat peste 100.000 de participanți – țărani, muncitori și orășeni veniți din toate regiunile unde se vorbea românește, de la Iza maramureșeană până la Dunărea bănățeană.
Vasile Goldiș a prezentat proclamația care decreta: „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România.”
Gheorghe Pop de Băsești, președintele Marii Adunări, a anunțat că rezoluția a fost primită în integralitate, iar unirea a fost decisă în unanimitate, cu aclamații entuziaste din partea participanților. Hotărârea prevedea unirea necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale pe baze democratice, cu egalitate între naționalități și religii.
În urma votului istoric, la Alba Iulia s-a constituit Marele Consiliu Național Român, format din 200 de membri aleși și încă 50 cooptați. A doua zi, Consiliul a numit un guvern provizoriu, denumit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, condus de Iuliu Maniu.
La 11 decembrie 1918, Guvernul României a ratificat Marea Unire, iar declarația de la Alba Iulia a fost înmânată regelui Ferdinand. Acesta a promulgat în aceeași zi decretul de sancționare a unirii, care includea și Basarabia și Bucovina. Un an mai târziu, pe 29 decembrie 1919, Parlamentul României a votat legile de ratificare a unirii tuturor provinciilor cu România.
Înainte de unirea Transilvaniei, alte două provincii istorice românești votaseră deja alipirea la România. Basarabia proclamase unirea la 27 martie 1918, iar Bucovina votase pentru unire la 28 noiembrie 1918, cu doar câteva zile înainte de evenimentul de la Alba Iulia
.Astfel, prin actele succesive din 1918, s-a realizat unirea tuturor provinciilor istorice românești într-un singur stat național, moment consacrat ulterior drept România.
Recunoașterea internațională a Unirii s-a făcut treptat prin mai multe tratate. Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută la 10 septembrie 1919 prin Tratatul de la Saint Germain dintre Puterile Aliate și Austria.
Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920 între Puterile Aliate și Ungaria, a recunoscut oficial unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.
În ceea ce privește Basarabia, Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 a avut ca scop recunoașterea unirii, deși acesta nu a intrat în vigoare din cauza neratificării de către Japonia.
La Adunarea de la Alba Iulia s-a constituit și Marele Consiliu Naţional Român, în fapt un organism legislativ, format din 200 de membri aleși și 50 de membri cooptaţi.
A doua zi, acest Consiliu a ales un guvern provizoriu, numit și Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Consiliul a hotărât să trimită la București o delegaţie, condusă de episcopul de Caransebeș, Miron Cristea (care avea să devină viitorul Patriarh al României).
Acesta, la 1/14 decembrie 1918, înmânează regelui Ferdinand I, Declaraţia de la Alba Iulia.Apoi, legea unirii este ratificată prin Decretul-Lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918, de către regele Ferdinand, fiind votată de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919, în unanimitate.
