40 de controale efectuate într-o singură zi pentru verificarea legalității exploatării materialului lemnos din județ

- Din Judet - aprilie 8, 2022
confiscat
Distribuie

La data de 6 aprilie 2022, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Alba, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba și lucrători din cadrul ocoalelor silvice au efectuat controale în teren pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale privind exploatarea, circulația, depozitarea și comercializarea materialului lemnos.

Astfel, au fost efectuate 40 de controale, din care 30 la mijloacele de transport material lemnos, 8 în fondul forestier, iar două controale au fost efectuate pe linia provenienței, depozitării și valorificării materialului lemnos.

Au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, din care 18 în baza Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și a fost confiscată, valoric, cantitatea de 352 de metri cubi material lemnos.

Service camioane
Comments are closed.