La data de 27 decembrie 1784, în pădurea Scoruşetului din Munții Gilău, au fost prinși prin trădarea pădurarului Anton Melzer din Abrud, Horea şi Cloşca, conducătorii Răscoalei țărăneşti din Transilvania din anul 1784-1785.
Pornită în toamna anului 1784 de moţii din Munţii Apuseni, această răscoală se va extinde foarte repede în aproape toată Transilvania, ea devansând cu aproape cinci ani principiile revoluţiei franceze de la 1789 în care se cerea: „libertate, egalitate şi fraternitate”.
Revendicările răsculaţilor conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan au fost în principal sociale şi cereau desfiinţarea iobăgiei şi a claselor nobiliare ce exercitau importante constrângeri feudale asupra românilor.
Nu peste foarte mult timp răscoala va căpăta accente de luptă naţională, împotriva clasei nobiliare maghiare ce asuprea populaţia românească majoritară din Transilvania.
După ce răscoala s-a extins în aproape tot Ardealul, ea va fi înăbuşită în sânge cu o deosebită cruzime, de către nobilii maghiari și de armata imperială habsburgică.
În decembrie 1784 Horea decide să întrerupă lupta şi să se ascundă până în primăvara anului 1785, când dorea să reia răscoala în zona Apusenilor.
Se ascunde împreună cu Cloşca în pădurile din jurul satului său natal Albac, dar va fi prins ,după cum am mai spus, prin trădare, în pădurea Scoruşetului de lângă Albac la data de 27 decembrie 1784.
La o lună după prinderea lui Horea şi Cloşca, a fost prins şi Crişan, cel de-al treilea conducător al răscoalei şi încarceraţi cu toții în Cetatea din Alba Iulia, unde la data de 28 februarie 1785, au fost executați prin tragere pe roată pe Dealul Furcilor, iar cel de-al treilea, Crișan, s-a spânzurat la data de 13 februarie 1785, pentru a evita supliciul execuției.
