Creştinii ortodocşi și greco-catolici sărbătoresc astăzi, Crăciunul sau Nașterea Domnului Iisus Hristos în Betleem.
Este unul dintre cele mai importante praznice creștine, sărbătorind Nașterea lui Iisus Hristos (25 decembrie), un Praznic Împărătesc în Biserica Ortodoxă, alături de Paște, Înălțarea Domnului și Sfintele Rusalii.
Naşterea lui Iisus este şi cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului. Aceasta pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină dintre cele ale Mântuitorului, deşi nu este tot atât de veche ca Paştile şi Rusaliile, ale căror origini au legătură cu sărbătorile iudaice.
În unele scrieri despre Naşterea Mântuitorului se arată că Fecioara Maria trebuia să-l nască pe fiul lui Dumnezeu şi umbla, însoţită de Iosif, din casă în casă în Betleemul Iudeii, la opt kilometri de Ierusalim, rugând oamenii să-i ofere adăpost.
Ajunsă la casa bătrânilor Crăciun şi Crăciunoaie, aceştia nu o primesc, iar Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia a auzit-o şi i s-a făcut milă, astfel încât a ajutat-o.
Crăciun, supărat, i-a tăiat bătrânei mâinile.
Crăciunoaia a umplut, însă, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit şi l-a dus să spele copilul. Maria i-a zis să încerce apa şi, când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc.
În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi ele cresc la loc.
Naşterea lui Hristos este relatată în Evangheliile apostolilor Matei şi Luca. În pofida micilor diferenţe, amândoi evangheliştii afirmă faptul că Hristos s-a născut în Betleem şi a crescut în cetatea Nazaretului.
La nașterea Domnului, cei trei Magi de la Răsărit, i-au adus daruri ca unui împărat: aur, smirna și tămâie.
Evangheliştii menţionează faptul că Fecioara Maria l-a născut pe Hristos într-o „iesle”, fără a spune clar dacă locul acesteia era într-o peşteră sau într-un staul.
Peştera ca loc în care a născut Fecioara Maria a fost menţionată după aproximativ un secol, de Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, dar şi în Protoevanghelia lui Iacov.
Aceasta nu este o contrazicere, căci, după cum era obiceiul în acea vreme, casele se ridicau în faţa peşterilor care se găseau în zonă, astfel încât peştera să poată fi folosită drept staul pentru animale.
Biserica Naşterii Domnului din Betleem este una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe din Ţara Sfântă, construită de împărăteasa Elena în secolul al IV-lea şi refăcută de împăratul Justinian cel Mare, în secolul al VI-lea, aceasta fiind unul dintre cele mai importante locuri creştine de închinare.
Biserica Naşterii Domnului din Ţara Sfântă se află în partea de răsărit a oraşului Betleem, la opt kilometri de Ierusalim. Complexul ce o înconjoară, acoperind aproximativ 12.000 de metri pătraţi, include, în afară de basilica propriu-zisă, o mănăstire ortodoxă, una catolică şi una armeană. De-a lungul timpului, domnitorii români au făcut numeroase danii la această biserică şi au sprijinit Locurile Sfinte în vremuri grele.
Pretutindeni în lume, popoarele creştine, între care şi cel român, sărbătoresc de secole Naşterea Domnului, Crăciunul, la 25 decembrie. La început, praznicul se sărbătorea împreună cu Boboteaza.
Din secolul al IV-lea, cele doua praznice împărăteşti se sărbătoresc separat.
Înainte de Naşterea lui Iisus Hristos, perioada aceasta era asociată cu mituri şi serbarea păgână a solstiţiului de iarnă.
Prin instituirea sărbătorii Naşterii Domnului, timpul de după solstiţiul de iarnă primeşte o semnificaţie religioasă.
Crăciunul este un cuvânt de origine latină care ar însemna, după unii filologi, „creație”.
Tradiții de Craciun
În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piţerei, iar aceştia sunt consideraţi purtători de noroc şi fericire.
În Transilvania, există obiceiul de a se cânta colinde de către feciori aproape de revărsatul zorilor.
În tradiţia populară se spune că, prin aceste colinde, creştinii alungă pustiul din casă, din sate şi oraşe, din ţară şi din toată lumea.
Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie în această zi sătul. În unele zone se spune că cine nu are porc gras de Crăciun nu poate considera că a fost fericit în acel an.
În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pune pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi îşi udă gura cu apă.
În unele zone, după Crăciun nu mai sunt lăsaţi copiii să mai colinde pentru a nu face bube. Un alt obicei este acela ca oamenii să pună bani de argint în apa în care se spală, pentru a avea prosperitate şi sănătate în anul care vine.
În ziua de Crăciun nu se mătură, ci doar a doua zi, iar gunoiul strâns trebuie dus la pomi ca să fie roditori.




















