Ziua Națională a României: Programul evenimentelor organizate de Consiliul Județean Alba

- Evenimente - noiembrie 15, 2022
Distribuie

În urmă cu 104 ani, avea loc cel mai important moment din istoria românilor – Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.

Când evocăm marile evenimente ce au marcat istoria României, vorbim în primul rând de recunoașterea efortului poporului român, dar și de validarea domnitorilor și eroilor neamului, materializate și în toate Serbările Unirii și Încoronării. De aceea, considerăm că este de datoria noastră să aducem un omagiu eroilor noștri, să menținem viu sentimentul de patriotism și să transmitem mai departe o moștenire pe care generațiile următoare să-și clădească viitorul.

Ziua Națională a României este marcată an de an în județul Alba printr-o serie de manifestări și evenimente ce oferă comunităţii şansa de a descoperi, într-o formă modernă și interactivă, faptele și oamenii care au făcut istorie.

Anul acesta, Consiliul Judeţean Alba, prin instituţiile de cultură subordonate – Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba şi Teatrul de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia, a pregătit o serie de evenimente și acțiuni culturale dedicate Marii Uniri de la 1918.

Din dorința de a duce mai departe tradiția poporului românesc și de a valorifica cultura și datinile acestuia, am creat un nou proiect – ROMÂNIA TRADIȚIONALĂ – Festival de tradiții și obiceiuri, o marcă a Consiliului Județean Alba, prin Centrul de Cultură ,,Augustin Bena”. Încă din prima ediție, festivalul dedicat României autentice va uni cel mai mare târg al meșterilor populari, cu ateliere demonstrative de meșteșuguri și gastronomie tradițională, culminând cu spectacole folclorice extraordinare, prin care toate provinciile românești vor fi reprezentate.

Așa cum ne-au obișnuit, cei de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia vor oferi momente de animație, prezentări și reconstituiri istorice, activități care vor da viață istoriei scrise, publicul prezent putând intra astfel în contact direct cu evenimentele istorice prezentate.

Poveștile pentru copiii mari și mici, sub formă de teatru, film, muzică, expoziții de carte, ateliere creative, vor întregi programul.

În toate programele și manifestările noastre, cu caracter cultural și științific, încercăm să îi cinstim pe cei care au construit istoria acestui neam. Numai așa putem să facem din gestul nostru unul cu valoare de exemplu, pentru cât mai mulți compatrioți.

Seria evenimentelor şi acţiunilor culturale va debuta pe data de 16 noiembrie şi va continua până în data de 1 decembrie 2022 – Ziua Marii Sărbători Naţionale.

Programul poate suferi modificări, în funcție de implementarea generală a proiectului.

Ziua Națională a româniei: Programul evenimentelor organizate de Consiliul Județean Alba

16 noiembrie 2022


Muzeul Național al Unirii
ora 13:00 – „Conservare și Restaurare – Artă și Diversitate”

Expoziție conținând piesele restaurate de Centrul Național de Conservare și
Restaurare – Carte Veche din cadrul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia

20 noiembrie 2022


Județul Alba
ora 12:30 – PATRIA RECUNOSCĂTOARE

Semn al respectului față de reprezentanții cercurilor electorale, breslelor,
reuniunilor, cultelor bisericești, gărzilor naționale, presei și românilor de rând
convocați pentru Adunarea din 1 Decembrie 1918

24 noiembrie 2022


Sala Unirii
ora 10:00 – „Unitate, Continuitate și Independență în Istoria Poporului Român.

104 ani de la Marea Unire, 1918 – 2022”
Simpozion național – deschiderea oficială

26 noiembrie 2022


Muzeul Național al Unirii
ora 12:00 – „Salonul internațional de machete statice – 2022”

Salon internațional de machete statice realizate la scară după vehicule care au
existat în vremurile trecute – deschiderea oficială

29 noiembrie 2022


Casa de Cultură a Sindicatelor
ora 18:00 – „35 de ani de activitate – Corul de copii THEOTOKOS din Alba Iulia” – dirijor și inițiator Preot Nicolae-Călin Bulac
Concert aniversar la împlinirea a 35 de ani de activitate

30 noiembrie 2022

Sala Unirii – aripa de nord
ora 10:00 – Salonul de carte

Standuri de edituri și lansări de carte în intervalul orar 10:00 – 20:00

Sala Unirii
ora 11:00 – „Actul Unirei Românilor din Transilvania, Banat și Ungaria cu Regatul Român”
Expoziție – exponatul lunii decembrie

Zona Monumentului lui Avram Iancu din Cetatea Alba Iulia
ora 12:00 – ROMÂNIA TRADIȚIONALĂ – Festival de tradiții și obiceiuri

Produse gastronomice tradiționale, produse de uz gospodăresc, pielărie, olărit, cusături și țesături, arta lemnului, dogărie, împletituri, decorațiuni de sărbători, icoane pe sticlă, confecționare măști populare, podoabe din ceramică, sticlărie, ceramică de Horezu (deschis în intervalul orar 12:00 – 20:00)

Monumentul Unirii, Piața Tricolorului, Esplanada Catedralei Încoronării, Strada Muzeului Unirii, Statuia lui Mihai Viteazul, Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan, Piața Cetății, Gara Alba Iulia
ora 12:00 – „CENTENAR – ROMÂNIA. De la Centenarul Unirii la Centenarul Încoronării”
Expoziție urbană de artă fotografică și reenactment istoric

Spațiul expozițional urban al Centrului de Cultură „Augustin Bena”
ora 12:00 – „Catedrala Încoronării din Alba Iulia în imagini”
Expoziție urbană de artă fotografică semnată Vasile Sârb

Postul TVR 1 – difuzare concert în premieră
ora 12:15 – ,,Cântec pentru Făuritorii Libertății”

Concert realizat în Anul Centenarului Încoronării de la Alba Iulia de către Centrul
de Cultură “Augustin Bena” și Muzeul Național al Unirii, alături de Orchestra
Română de Folclor, dirijor Alexandru Pal

Filiala Cetate a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
ora 13:00 – „Bibliotecă și cArte în straie de sărbătoare”

Povești pentru copii, expoziții, atelier de pictură pe față, muzică, vizionare filme
pentru copii, ateliere creative în intervalul orar 13:00 – 19:00

Zona Monumentului lui Avram Iancu din Cetatea Alba Iulia
ora 14:00 – Deschiderea oficială ROMÂNIA TRADIȚIONALĂ

Festival de tradiții și obiceiuri: Obiceiuri tradiționale, soliști vocali, rapsozi și poeți populari, grupuri instrumentale și grupuri vocale tradiționale, dansuri, produse gastronomice tradiționale, produse de uz gospodăresc, pielărie, olărit, cusături și țesături, arta lemnului, dogărie, împletituri, decorațiuni de sărbători, icoane pe sticlă, confecționare măști populare, podoabe din ceramică, sticlărie, ceramică de Horezu (deschis în intervalul orar 12:00 – 20:00)

Sala Unirii – aripa de nord
ora 15:00 – Mareșalul Constantin Prezan. 160 de ani de la naștere
Expoziție

Spațiile expoziționale de la Poarta a III-a a Cetății Alba Iulia
ora 16:00 – „Plaiuri dunărene” – expoziții de pictură
Expoziții personale de pictură Cristian Bâlea și Adrian Pal – vernisajul expozițiilor

Muzeul icoanei Museikon
ora 18:00 – MUSEIKON, la jumătate de deceniu

Aniversarea a 5 ani de la deschiderea muzeului icoanei la Alba Iulia – MUSEIKON

Monumentul Unirii – Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan – Sala Unirii
ora 19:00 – „Retragere cu torțe”

Reprezentație de reenactment istoric

1 decembrie 2022


Filiala Cetate a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
ora 09:00 – „Bibliotecă și cArte în straie de sărbătoare”

Povești pentru copii, expoziții, atelier de pictură pe față, muzică, vizionare filme
pentru copii, ateliere creative în intervalul orar 09:00 – 18:00

Sala Unirii – aripa de nord
ora 10:00 – Salonul de carte
Standuri de edituri și lansări de carte în intervalul orar 10:00 – 20:00

Sala Unirii
ora 11:00 – Discursul lui Vasile Goldiș
Moment evocator

Zona Monumentului lui Avram Iancu din Cetatea Alba Iulia
ora 12:00 – ROMÂNIA TRADIȚIONALĂ – Festival de tradiții și obiceiuri

Produse gastronomice tradiționale, produse de uz gospodăresc, pielărie, olărit, cusături și țesături, arta lemnului, dogărie, împletituri, decorațiuni de sărbători, icoane pe sticlă, confecționare măști populare, podoabe din ceramică, sticlărie, ceramică de Horezu (deschis în intervalul orar 12:00 – 20:00)

Zona Monumentului lui Avram Iancu din Cetatea Alba Iulia
ora 14:30 – ROMÂNIA TRADIȚIONALĂ – Spectacolul folcloric extraordinar
Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijor Alexandru Pal
Soliști: Veta Biriș, Mariana Anghel, Cornel Borza (Bihor), Traian Jurchela (Banat), Roxana Reche, Gheorghița Nicolae (Oltenia), Nicolae Plută, Roxana Bădescu (Muntenia), Elena Nistor (Dobrogea), Dorina Narița, Floricica Moga, Leontina Fărcaș și !Muguri de Tezaur”
Ansamblul folcloric „Țărăncuța” din Bardar (Ialoveni)
coordonator artistic Galina Tonu

Sala 67 a Teatrului de Păpuși Prichindel Alba Iulia
ora 16:00 – Alba – meleaguri de poveste. Tărâmul zânelor, regia Teodora Popa

Spectacol de teatru pentru copii
Monumentului lui Avram Iancu din Cetatea Alba Iulia
ora 16:30 – „2024 – Bicentenarul Avram Iancu”

Parteneriat la nivelul instituțiilor de cultură subordonate Consiliului Județean Alba
pentru implementarea proiectului „2024 – Bicentenarul Avram Iancu”

Piața Cetății
ora 17:00 – „Caleidoscopul Unirii”

Momente de animație, prezentări și reenactment istoric
Spațiile expoziționale de la Poarta a III-a din Cetatea Alba Iulia
ora 18:00 – „Dacă inimile toate…” după versuri de Matei Vișniec

Silvan Stâncel Trio
Lansare album și recital – Silvan Stâncel, Dan Liviu Cernat și Cristian Alexievici

Piața Cetății
ora 19:00 – „Caleidoscopul Unirii”

Momente de animație, prezentări și reenactment istoric

*programul poate suferi modificări, în funcție implementarea generală a proiectului

Service camioane
Comments are closed.