Ziua de Curățenie Națională la Daia Română

- Evenimente - septembrie 22, 2021
alba
Distribuie

A devenit deja o tradiție ca în fiecare început de an școlar, elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Daia Română să participe la edițiile organizate de Let’s Do It, România!, mișcare națională de volunariat ecologic, care, alături de 175 de țări din comunitatea Let’s Do It, World! se unesc într-o cauză comună: o lume fără deșeuri.

Așa a fost și în acest an, când, sâmbătă 18 septembrie, peste 100 elevi și cadre didactice din Daia Română au ieșit pe străzile comunei aratând localnicilor că aceștia nu fac performanță doar la învățătură, ci sunt și harnici și că au înțeles că mediul înconjurător este al tuturor, că natura ne aparține, dar trebuie să avem grijă de ea.

Startul s-a dat din fața Primăriei Daia Română, și, împărțiți pe echipe aceștia au ecologizat sectoare și zone, strângând ceea ce alții au aruncat. La sfârșitul activității, copiii au predat sacii in locurile marcate fiind recompensați de către organizatori și sponsori.

Mulțumim ca de fiecare dată, domnului primar Hăprian Visarion și domnului viceprimar Puțan Ioan, care ne-au sprijinit în activitatea noastră cu materiale necesare unei bune desfășurări a activității de ecologizare, fiind parteneri principali în această campanie împotriva gunoaielor și nu numai .

Mulțumim cadrelor didactice: Director-prof. inv. primar Schiau Elena, prof. inv. primar Groza Ioana, prof. inv. primar Cibu Maria, prof. inv. primar Filip Simona, prof. inv. primar Hăprian Mihaela, Prof. Gherghin Mihaela si prof. Brădilă Laura, mereu prezente în activitățile organizate și defășurate de școala noastră, pentru timpul prețios pe care l-au acordat activității noastre.

Multumim sponsorilor nostri, Elis Pavaje Alba si Ambient Alba, care ne-au sustinut în demersurile noastre si ne-au ajutat sa ne atingem obiectivul, acela de a constientiza necesitatea unui mediu curat, armonios, prietenos, o conditie necesara dezvoltarii armonioase a tututror.

Acum , la sfîrșitul acestei ediții putem spune că o astfel de acțiune n-ar trebui sa rămână singulară si să se petreacă doar o dată pe an, ci ar trebui să devina o deprindere, care, prin atitudinea protectoare și iubitoare fată de natura, va promova ideea că, indiferent cine suntem şi ce facem, avem un impact asupra mediului şi o responsabilitate care rezultă din aceasta .

Laura Brădilă

Coordonator Alba „Let’s Do It, România!”

Service camioane
Comments are closed.