Vești bune! Se redeschid târgurile de animale din județul Alba!

- Anunturi Publice - iulie 8, 2021
alba
Distribuie

Centrul Local de Combatere a Bolilor Alba a adoptat un plan de măsuri complet și complex, cu reguli de organizare și funcționare a târgurilor din județ. Astfel, în aceste locații se vor putea comercializa doar animale din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine, provenite numai din exploatații de pe raza județului Alba, din zone nesupuse restricțiilor sanitare veterinare. Comercializarea animalelor aduse din alte județe este strict interzisă.

Planul de măsuri va fi transmis unităților administrativ teritoriale și administratorilor de târguri autorizate, de la nivel județului, în vederea însușirii și respectării tuturor prevederilor. Un rol extrem de important, pe lângă instituțiile publice, îl au oamenii, care trebuie să respecte cu strictețe regulile generale de prevenire a pestei porcine africane.

La nivelul județului Alba au evoluat, în total, 39 de focare de PPA, dintre care 38 au fost stinse. A rămas activ un singur focar, iar angajații DSVSA Alba depun eforturi pentru stingerea sa, dar și în vederea prevenirii răspândirii îmbolnăvirilor la alte suine.

Nu în ultimul rând, în luarea deciziei de redeschidere a târgurilor, toate instituțiile care fac parte din Centrul Local de Combatere a Bolilor, au avut în vedere și situația particulară a crescătorilor de animale din județ, respectiv problemele cu care aceștia se confruntă privind comercializarea lor. 

Unitățile administrativ teritoriale și administratorii de târguri sunt obligați să notifice DSVSA Alba cu cel puțin 5 zile înainte de organizarea fiecărui târg de animale. Emiterea unei autorizații din partea DSVSA Alba este obligatorie pentru funcționarea fiecărui târg!

Pentru a putea funcționa, târgurile de animale trebuie să îndeplinească mai multe condiții privind dotarea, conformitatea spațiului, împrejmuirea, asigurarea unei surse potabile de apă etc. De asemenea, în târgul de animale trebuie asigurat un spațiu destinat controlului sanitar-veterinar. Totodată, se interzice funcționarea târgului de animale vii atunci când localitatea pe al cărei teritoriu este amplasat, este supusă unor restricții sanitar-veterinare.

Animalele nu trebuie să provină din localităţi ori exploataţii de animale în care se derulează programe de eradicare sau sunt supuse unor restricţii sanitare veterinare impuse ca urmare a evoluţiei unor boli transmisibile ale animalelor.

Service camioane
Comments are closed.