Un șofer beat a acroșat cu mașina o stivă de lemne pe raza comunei Daia Română

- Din Judet - iunie 14, 2022
accident
Distribuie

La data de 12 iunie 2022, în jurul orei 21,30, polițiștii din Sebeș au intervenit pe raza comunei Daia Română unde a fost semnalat faptul că a avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că un bărbat de 32 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu o stivă de lemne, aflată pe marginea carosabilului.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Service camioane
Comments are closed.