sâmbătă, mai 3, 2025

Subscribe to newsletter

Distribuie

Un șofer băut a acroșat cu mașina un alt autoturism parcat pe o stradă din comuna Cetatea de Baltă

La data de 17 iulie 2022, în jurul orei 20,40, în urma unui apel prin 112, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au intervenit la o locuință din comuna Cetatea de Baltă unde a fost semnalat faptul un autoturism parcat în fața unei locuințe a fost avariat.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că un bărbat de 47 de ani, din municipiul Mediaș, județul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Distribuie
Subscribe for notification
Exit mobile version