Traian Nicolae Ursaleș (PSD) aduce bani europeni în comuna Meteș

- Pe Surse - mai 24, 2021
psd
Distribuie

COMUNICAT DE PRESĂ

Traian Nicolae Ursaleș, consilier local din partea PSD, a organizat, duminică, la Ampoița, un eveniment menit să aducă bani europeni în comuna Meteș, la care au fost invitați experți naționali și locali în absorbția de finanțări nerambursabile, sector agricol și non-agricol.

La manifestare au participat localnici, din satele comunei Meteș, care își doresc să acceseze proiecte cu finanțare nerambursabilă, să identifice oportunități de business, să își dezvolte propriile proiecte ori să le continue cu bani europeni, dar și să fie la curent cu toate tipurile de finanțări, criterii de selecție, condiții de accesare etc.

Printre cei care au luat cuvântul se numără europarlamentarul Victor Negrescu, membru în Comisia de Bugete, unul dintre cei mai activi eurodeputați români care a obținut la Bruxelles suplimentarea fondurilor europene pentru ruralul românesc, senatorul Călin Matieș, membru în Comisia pentru Agricultură, președinte al Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România, deputatul Virgil Alin Chirilă, fost secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, Virgil Hanțiu, consultant în proiecte de investiții în agricultură și industrii conexe, dar și alți experți în domeniul accesării fondurilor europene.

Social-democratul Traian Nicolae Ursaleș a organizat acest eveniment constructiv în contextul în care conducerea Primăriei Meteș nu are capacitatea, experiența și cunoștințele necesare să o facă, iar oamenii trebuie să fie informați deoarece mai multe proiecte de finanțare pot fi accesate în perioada următoare. Lipsurile de la nivelul conducerii administrației locale pot afecta iremediabil dezvoltarea comunei și deopotrivă pe simpli cetățeni. La finalul manifestării au avut loc discuții punctuale, au fost prezentate cazuri concrete, iar cei prezenți știu cum pot beneficia de banii europeni. Manifestări asemănătoare vor mai avea loc.

Pe lângă banii europeni obținuți pentru dezvoltarea comunității, pe timpul mandatelor sale de primar, Traian Nicolae Ursaleș, alături de echipa din primărie, a scris și gestionat peste 300 de proiecte numai pe măsura 1.4.1. (sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă), astfel încât oamenii să își valorifice la maximum potențialul agricol. În acest fel, Meteș a fost desemnată comuna cu cele mai multe proiecte pe această măsură.

Comuna Meteș are oameni harnici și gospodari, agricultori și crescători de animale, care au nevoie de fonduri nerambursabile pentru a se dezvolta. Apropierea față de municipiul reședință de județ face ca această comună să fie atractivă și pentru dezvoltarea proiectelor europene non-agricole. De asemenea, comunitatea trebuie să profite din plin de banii europeni dedicați administrațiilor locale din mediul rural, ce au ca scop creșterea calității vieții oamenilor, asigurarea unui trai mai bun și dezvoltarea localităților. Pentru toate acestea, este nevoie de experiență, pricepere, dedicare și cunoștințe la vârful administrației locale. În lipsa lor, comuna Meteș riscă să piardă cea mai mare șansă de dezvoltare din perioada postdecembristă.

Birou de presă PSD ALBA

Service camioane
Comments are closed.