Test COVID negativ obligatoriu pentru cetățenii UE care vor să călătorească în Franța!

- Externe - ianuarie 26, 2021
covid
Distribuie

Toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care vor să călătorească în Franţa pe cale aeriană sau maritimă din Uniunea Europeană, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican şi Elveţia trebuie să prezinte, la îmbarcare, un test molecular tip PCR negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării, informează un comunicat al Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

MAE precizează că autorităţile franceze au revenit asupra măsurilor anunţate, fiind eliminată obligativitatea completării declaraţiei pe propria răspundere potrivit căreia cetăţenii din Uniunea Europeană se angajau să se izoleze timp de şapte zile după sosirea în Franţa şi să repete testul tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Următoarele categorii de persoane sunt în continuare exceptate de la măsura de prezentare a testului COVID-19: lucrătorii transfrontalieri, transportatorii şi călătorii care sosesc pe cale terestră (rutieră sau feroviară).

Autorităţile franceze recomandă insistent cetăţenilor care sosesc dintr-un stat al spaţiului european să se autoizoleze pentru şapte zile şi să efectueze, la finalul acestei perioade, un al doilea test tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

Service camioane
Comments are closed.