miercuri, mai 14, 2025

Subscribe to newsletter

Distribuie

Postari recente

Tânăr din comuna Roșia de Secaș cercetat pentru braconaj piscicol

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba continuă acțiunile pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal.

Astfel, duminică, 1 mai 2022, poliţiştii Postului de Poliție Lunca Mureșului au făcut un control, pe râul Mureș, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul piscicol.

Cu ocazia acestui control, a fost depistat un tânăr de 25 de ani, din comuna Roșia de Secaș, în timp ce pescuia, folosind unelte interzise, în albia râului Mureș.

Faţă de bărbat, a fost întocmit dosar penal, în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „folosirea de către persoane neautorizate a uneltelor pentru pescuit comercial in perioada de prohibitie”, faptă prev. şi pedepsită de art.64, lit. i din O.G.23/2008, modificată, privind pescuitul şi acvacultura.

Distribuie
Subscribe for notification
Exit mobile version