Stadiile a trei mari investiții din Cugir au fost evaluate în cadrul unei vizite de monitorizare

- Din Judet - martie 11, 2022
Distribuie

Primarul Adrian Teban, însoțit de managerii proiectelor și Dirigintele de Șantier au verificat gradul de realizare și modul de executare a lucrărilor care au loc la secția Maternitate-Pediatrie, Cantina Socială și Grădinițele aparținătoare Școlii “Iosif Pervain”. Aceste investiții, aflate în diferite etape, sunt derulat în baza unor proiecte cu fonduri europene

Potrivit Primarului Adrian Teban administrația locală este “cu ochii” pe fiecare proiect implementat pe parcursul următorilor 2-3 ani la Cugir.

“Traversăm o perioadă pe cât de importantă, pe atât de complicată datorită faptului că avem în implementare simultan 12 mari proiecte. Suntem nevoiți să fim foarte atenți și să monitorizăm serios fiecare investiție în parte pentru a putea preîntîmpina blocaje de orice fel. Chiar dacă avem unele întârzieri, multe cauzate de schimbările legislative și fiscale, lucrurile sunt gestionate bine și așa ne dorim să fie și în continuare.” a precizat primarul Cugirului.

Stadiile la care se află investițiile vizitate de către reprezentanții primăriei sunt:

-Modernizarea Secției Maternitate-Pediatrie- realizat în procent de 80%

-Reabilitarea și extinderea Cantinei Sociale- realizat 80%

-Modernizarea Gradinitelor apartinatoare Scolii „Iosif Pervain”: *Grădiniței cu Program Normal Nr. 2- realizat 70%* Grădiniței cu Program Normal Nr 3- realizat 30%.

Service camioane
Comments are closed.