Semicentenar la Liceul Teoretic David Prodan Cugir

- Din Judet - decembrie 20, 2021
alba
Distribuie

Anul acesta școlar aniversăm 50 de ani de la inaugurarea oficială a clădirii liceului nostru. Începută în anul 1969 a fost inaugurată într-un cadru festiv trei ani mai târziu în 1971.

Din documentele păstrate în arhiva liceului aflăm că lucrările au fost făcute de TCH Deva, iar cheltuielile în valoare de 5.698.761 lei, o sumă foarte mare pentru acele timpuri, au fost suportate de Uzina Mecanică Cugir prin Serviciul de Investiții. Clădirea era dotată cu 16 săli de clasă și lângă ea a fost construită și clădirea atelierelor mecanice și a centralei termice. Acesta a fost începutul pentru că Sala de Gimnastică Sportivă, Internatul, Cantina și Amfiteatrele liceului au fost construite mai târziu și inaugurate în anul 1976.

Prin amabilitatea doamnei profesoare Uritescu Ana vă punem la dispoziție o poză document cu momentul tăierii panglicii de către ing. Nicodim Roșca directorul fabricii de atunci. Poza ne oferă si un detaliu legat de stadiul lucrărilor la acea data. În spatele profesorilor pe partea stângă și dreaptă a aleii de la intrarea principală se pot observa câteva movile de pământ care ne arată faptul că spațiul verde încă nu fusese amenajat.

În poză apar profesorii și câțiva elevi de atunci: eleva Mariana Bogdan (anul IV, elev Victor Bora (anul II A ), președintele comitetului de părinți Pascu, dir. ing. Nicodim Roșca – Uzina Mecanică Cugir, prof. Bocșa Stela, prof. Dâncan Ionică, prof. Bițânțan Doina, dir. adj. Maerescu Avram, prof. Ioan Onac, prof. Emilia Hămăruș (Bătucă), prof. Ana Uritescu, prof. Ileana Fărăgău, prof. Rodica Câmpean (Florea), prof. Emilia Pâclisan, prof. Doina Dârjan, prof. Ioan Oprisor, ing. Dan Fărăgău, maistru Crisan Alexe, ing. Alexandru Iacob, maistru Gheorghe Preunca, prof. Sorin Teodor, ing. Kandrai Eugen.

Service camioane
Comments are closed.