Secretarul de stat Ioana Mihăilă este nominalizarea USR PLUS pentru postul de ministru al Sănătăţii

- Stirile Zilei - aprilie 21, 2021
usr
Distribuie

Secretarul de stat Ioana Mihăilă a fost nominalizată oficial miercuri de USR PLUS pentru postul de ministru al Sănătăţii.

”Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic şi cunosc îndeaproape care este situaţia din spitale şi cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluţii ferme şi clare şi asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister – să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat. Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu şi a medicinei de familie, precum şi alocarea finanţărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esenţial al mandatului meu”, a declarat Ioana Mihăilă. 

Propunerea USR PLUS pentru postul de ministru al Sănătăţii a fost înaintată premierului Florin Cîţu.

Service camioane
Comments are closed.