Anunturi Publice

Reguli de prevenire a incendiilor pe parcursul Nopții de Înviere recomandate de ISU Alba!

2 Mins read

Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba vor desfășura în această perioadă acţiuni de control și diseminare a informațiilor cu caracter preventiv, la principalele lăcaşuri de cult din judeţ, astfel încât slujbele religioase, din perioada Sărbătorilor Pascale, să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

În Noaptea de Înviere, pompierii din cadrul ISU Alba, vor fi prezenţi, cu forțe și mijloace, la lăcașurile de cult pentru asigurarea zonelor.

În perioada Sărbătorilor Pascale, peste 100 de pompieri, cu mijloace specifice de intervenție, se vor afla zilnic în dispozitiv, pentru gestionarea eventualelor situații de urgență care se pot produce la nivelul județului Alba.

În funcție de situația operativă, numărul acestora poate fi suplimentat cu pompieri aflați în turele libere.

Enoriașilor le este recomandat să nu blocheze cu autoturismele căile de acces, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în apropierea materialelor ușor combustibile, iar după încheierea slujbei să nu lase lumânările și candelele, aprinse, nesupravegheate.

Iată câteva reguli simple de prevenire a incendiilor pe parcursul Nopții de Înviere recomandate de ISU Alba:

-În gospodăriile cetățenești se produc şi incendii datorită utilizării necorespunzătoare a lumânărilor și a candelelor. Flacăra acestora este mică, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie tratată cu seriozitate.

-Asiguraţi-vă că lumânarea sau candela stă vertical şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau, în cazul lumânărilor, să lase să cadă picături de ceară fierbinte.

 -Nu lăsaţi lumânările sau candelele aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră.

-Amplasaţi întotdeauna lumânările sau candelele pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură. Vasele metalice în care sunt fixate lumânările sau candelele pot topi suprafeţele din material plastic pe care sunt aşezate.

 -Nu vă aplecaţi asupra lumânărilor sau candelelor – s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele.

 -Nu amplasaţi lumânările sau candelele aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare).

 -Aveţi grijă să nu amplasaţi lumânările sau candelele aprinse în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii.

 -Stingeţi întotdeauna lumânările sau candelele, înainte de a le muta.

-Utilizarea unui dispozitiv de stins lumânări este o variantă mai sigură decât suflatul asupra lor, această modalitate din urmă putând duce uneori la împrăştierea de ceară topită şi scântei.

COMENTEZI?