Regan Hood Scott, noua jucătoare a echipei CSM Volei Alba Blaj

- Sport - ianuarie 15, 2021
Distribuie

CSM Volei Alba Blaj anunță transferul extremei Regan Hood Scott, care va evolua pentru campioana României până la finalul acestui sezon.

Născută la Dallas, în data de 10 august 1983, Regan Hood Scott (1,88 m) este fostă componentă a naționalei Statelor Unite ale Americii.

Regan Hood Scott vine la Blaj de la Olympiacos Pireu, pentru care a jucat în ultimele două sezoane. Ea a mai jucat la echipe cunoscute, precum ASPTT Mulhouse (Franța), VC Baku (Azerbaidjan), Sarıyer Belediyespor (Turcia), MKS Dąbrowa Górnicza (Polonia), Samsun Anakent (Turcia) sau Pallavolo Scandicci (Italia). În România, Regan Hood Scott a mai evoluat la Dinamo București, în sezonul 2012/2013.

Regan Hood Scott, care va purta tricoul cu numărul 6, a sosit la Blaj și a intrat deja în programul de pregătire al echipei. Experimentata voleibalistă ar putea debuta pentru campioana României în meciul CSM Volei Alba Blaj – Dinamo București, programat la Blaj, în data de 22 ianuarie, de la ora 14:00, partidă care va fi transmisă în direct de TVR3.

CSM Volei Alba Blaj va organiza, în perioada 22-24 ianuarie, primul turneu al returului sezonului regulat din Divizia A1, la care vor participa CSM Volei Alba Blaj, Dinamo București și CSM Lugoj.

Service camioane
Comments are closed.