PSD Alba organizează sâmbătă o acțiune de plantare de puieți și recondiționare a parcului din cartierul Oarda

- Politice - aprilie 15, 2021
psd
Distribuie

COMUNICAT DE PRESĂ

Partidul Social Democrat, filiala Alba, organizează o acțiune de plantare de puieți și recondiționare a parcului din cartierul albaiulian Oarda. Acesta se află într-o stare vizibilă de degradare, iar hintele și toboganele sunt afectate ca urmare a utilizării și intemperiilor.

Acțiunea PSD Alba vizează plantarea de puieți, în parc, în contextul în care aceștia lipsesc, tunderea gazonului și îmbunătățirea echipamentelor de joacă, vopsirea acestora și înlocuirea mobilierului și structurilor defecte.

Acțiunea va avea loc sâmbătă, 17 aprilie 2021, de la ora 13.00, iar la ea sunt așteptați să ia parte, pe lângă membrii PSD Alba, și persoanele care doresc să se implice în viața comunității. Împreună, cu mici eforturi, putem reda părculețului un aspect mai plăcut și îngrijit. Întreținerea pacurilor trebuie să se realizeze în fiecare primăvară, astfel încât cei mici, alături de părinții lor, să își petreacă timpul în locuri îngrijite.

Acțiunea de la Oarda nu este și nici nu va fi singura de acest gen. Ea este precedată de o altă activitate, organizată cu același scop civic, în cartierul Bărăbanț, unde zona a fost ecologizată și au fost plantați zeci de puieți. Astfel de activități vor fi organizate și în alte zone ale municipiului, cu scopul de a avea un oraș curat și îngrijit.

Alin Stanciu și echipa PSD Alba Iulia au promis la alegerile locale de anul trecut că vor munci pentru a avea un oraș verde și se țin de cuvânt! Creșterea spațiilor verzi are un impact pozitiv asupra calității vieții și stării de sănătate a oamenilor.

Credem că în această perioadă, greu încercată, în care tragediile se țin lanț, schimbarea vine cel mai bine prin puterea exemplului și prin fapte concrete. Îi așteptăm alături de noi pe toți cei care cred la fel!

Birou de presă PSD ALBA

Service camioane
Comments are closed.