Proiect de reabilitare și optimizare funcțional-estetică a centrului civic al orașului Câmpeni!

- Pe Surse - ianuarie 27, 2021
sedinta
Distribuie

Primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca, a avut o întâlnire de lucru, la sediul primăriei, cu președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, și administratorul public al județului Alba, Dan Popescu, consilieri locali și reprezentanți ai unei firme de arhitectură din Cluj-Napoca.

Tema întâlnirii a fost găsirea unor soluții cât mai bune pentru îmbunătățirea din punct de vedere urbanistic și modernizarea orașului Câmpeni.

De asemenea, s-a analizat și proiectul de reabilitare și optimizare funcțional-estetică a centrului civic al orașului, cu tot ceea ce cuprinde – refacere stradală, spații verzi, construcție loc de joacă etc.

”Atunci când regândim spațiul public, trebuie să avem o strategie bine gândită pe termen lung și viziune pentru ca orașul să crească în mod inteligent și sustenabil. Sunt pași importanți pe care trebuie să îi parcurgem dacă ne dorim un oraș frumos și funcțional ca în Occident. Calitatea vieții într-un oraș depinde de infrastructura de mobilitate umană, de reabilitarea clădirilor istorice și a monumentelor, de spațiile verzi, etc., de calitatea serviciilor pe care localitatea poate să le ofere. Un oraș poate fi considerat cu adevărat dezvoltat dacă ține cont de nevoile cetățenilor. Acest lucru dorim să îl facem și noi la Câmpeni. Pas cu pas, împreună, vom construi un oraș și o comunitate durabilă!”, a declarat primarul Cristian Dan Pașca.

Service camioane
Comments are closed.