În acest an, programul Rabla are un ghid de finanțare dedicat exclusiv persoanelor fizice, reunind cele două componente existente până acum – Rabla Clasic și Rabla Plus. Ghidul a fost oficializat recent prin Ordinul 2.369/2025 și aduce, printre altele, reducerea valorii voucherelor pentru achiziția de mașini electrice.
Programul Rabla 2025 pentru persoane fizice a demarat astăzi, odată cu etapa de validare a producătorilor auto, urmând ca ulterior să fie lansată și etapa de înscriere pentru beneficiari.
Potrivit noului ghid, beneficiar al programului poate fi orice persoană fizică care primește aprobarea sumei nerambursabile din Fondul pentru Mediu pentru achiziția unui autovehicul nou. Pentru a fi eligibil, solicitantul trebuie să aducă dovada casării unui autovehicul vechi și să îndeplinească o serie de condiții:
- să aibă domiciliul sau reședința în România;
- să nu aibă datorii restante la taxe, impozite, amenzi sau contribuții;
- să nu fie condamnată definitiv pentru infracțiuni împotriva mediului;
- să predea autovehiculul uzat către un colector autorizat;
- să radieze autovehiculul uzat din evidența circulației.
Persoanele fizice pot solicita maximum două ecotichete într-o sesiune de înscriere, câte unul pentru fiecare vehicul nou. Valoarea ecotichetelor, conform noului ghid, este următoarea:
- 10.000 lei – pentru vehicule noi cu propulsie termică sau motociclete;
- 12.000 lei – pentru vehicule noi hibrid;
- 15.000 lei – pentru vehicule plugin-hibrid sau motociclete electrice;
- 18.500 lei – pentru vehicule pur electrice sau cu pilă de combustie pe hidrogen (aproximativ 3.700 euro).
Persoanele interesate să cumpere o mașină nouă cu sprijinul statului se pot înscrie în program după lansarea oficială a sesiunii de înscriere, urmând toate condițiile de eligibilitate prevăzute în ghid.